Meniu

Caută pe PresaSM

0

Rețineri și arestări în escrocheria cu criptomonede care a făcut victime și la Satu Mare

Trei persoane au fost reținute și alte zece au fost puse sub control judiciar în schema cu criptomonede care a făcut victime și la Satu Mare. Potrivit anchetatorilor nu mai puțin de 240 de persoane pe...

Rețineri și arestări în escrocheria cu criptomonede care a făcut victime și la Satu Mare

Trei persoane au fost reținute și alte zece au fost puse sub control judiciar în schema cu criptomonede care a făcut victime și la Satu Mare. Potrivit anchetatorilor nu mai puțin de 240 de persoane persoane fizice și jurice au picat în plasa escrocilor. Victimele provin din majoritatea județelor țării. În total, au reușit să fure peste patru milioane de dolari, spun procurorii. Cele trei persoane reținute au și fost arestate preventiv pentru 30 de zile, mai precizează procurorii.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a trei inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de  zece inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune şi evaziune fiscală.

În cauză s-a reținut faptul că grupul infracțional organizat a acționat pe trei paliere, fiind constituit din persoane cu roluri bine definite, la aceasta aderând ulterior şi alţi membri.

Membrii situați pe primul palier  aveau rolul de a lua legătura cu potențialii clienți, care își manifestau intenția de a investi sume de bani în criptomonedă, cât și rolul de a îi consilia în deschiderea unui cont pe o platformă de  exchange de criptomonede , unde efectuau cumpărări de monedă electronică pe numele lor, în măsura în care aceştia nu aveau cunoștințele necesare, transferându-i apoi în contul deţinut, în alt exchange, de către liderul grupului şi care era utilizat de acesta cu suportul membrilor grupului pentru colectarea de fonduri .

Al doilea palier a acționat, după efectuarea de către persoanele vătămate a primei investiții, în scopul de  a le determina să îşi suplimenteze fondurile. Astfel, acestora le erau create, de obicei la telefon, sentimente de euforie, prin falsa reprezentare a profesionalismului lor în activităţile de trading întreprinse, activităţi care, în realitate, generau pierderi. În fapt, criptomonedele transferate de părțile vătămate erau convertite de membrii grupului infracțional organizat în dolari, mare parte din aceste sume fiind cheltuite în interes personal, fie utilizate pentru efectuarea, pe sistem piramidal, a unor plăţi parţiale către clienţi mai vechi, care solicitau în mod insistent restituirea banilor.

Pe al treilea palier a activat liderul grupului, administrator al persoanei juridice, care lua majoritatea deciziilor legate de plăţi, alături de asociatul unic al societăţii și un alt membru, ce deținea contul utilizat pentru colectarea de fonduri.

Valoarea prejudiciului produs este în valoare de  peste 4,71 milioane USD.

La data de 21.06.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova  a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 14 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 21 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 22 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite