Revoltă a femeilor din Satu Mare. O femeie este bătută în fiecare zi în județ!

O analiză a faptelor de violenţă în familie sesizate la Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare în cursul anului 2017 ne arată că au fost sesizate un număr total de 322 infracţiuni, cu o pondere mai mare în mediul rural (58%) faţă de cel urban. 94 % dintre autori sunt bărbaţi (302 din cei 322 de autori), iar în cazul infracţiunilor de loviri şi alte violenţe procentul bărbaţilor este de 98%,
10% din victime sunt bărbaţi.

Cea mai frecventă infracţiune de violenţă în familie este abandonul familial (150 infracţiuni), urmată de infracţiunile de loviri şi alte violenţe, cu 121 de infracţiuni, iar pe locul 3 se situează ameninţările (16 infracţiuni).

Nerespectarea ordinelor de protecţie a fost sesizată în 13 cazuri, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (9 infracţiuni) iar în alte 4 situaţii au fost sesizate rele tratamente aplicate minorului.

Marea majoritate a infracţiunilor comise asupra minorilor se referă la abandonul de familie, 69 din cei 79 de minori de sex masculin şi 55 din cele 63 de fete fiind victimizaţi într-un astfel de context. Infracţiunile comise cu violenţă sunt îndreptate de cele mai multe ori înspre victime adulte, femei, iar autorii sunt preponderent bărbaţi. Astfel, 118 din cei 121 de autori ai infracţiunii situate pe locul 2 ca frecvenţă, loviri şi alte violenţe, sunt bărbaţi (98%).

Un procent de 78% din victimele lovirilor şi altor violenţe sunt femei (95 din cele 122 de victime. Bărbaţii au fost victime în 20 de cazuri (16%), iar minorii în 7 cazuri (4 minori de sex masculin şi 3 minore). Alte infracţiuni sesizate în număr mai mic produse într-un context familial au fost: agresiunea sexuală (3 infracţiuni), coruperea sexuală a minorilor (2), act sexual cu un minor (1). Aceste infracţiuni se produc cel mai frecvent de către autori bărbaţi majori asupra unor victime minore de sex feminin, având relaţii de rudenie de gradul 2-3.

Cele mai multe violenţe (73%) apar în relaţiile de cuplu, între soţi sau foşti soţi sau între concubini.  Situaţia statistică reflectă doar o mică parte a fenomenului violenţei în familie şi a violenţei asupra femeii, cele mai multe fapte nefiind sesizate autorităţilor.

Dată fiind ponderea mare a femeilor şi fetelor în rândul faptelor sesizate de violenţă în familie fizică şi sexuală, considerăm justificat demersul iniţiat prin acest proiect, care vine să acorde suport femeilor şi fetelor, vulnerabile atât prin constituţia fizică şi psihică mai fragilă, cât şi prin poziţia pe care o au în raport cu agresorul (în multe situaţii acesta fiind capul şi susţinătorul financiar al familiei), într-un cadru securizat şi în condiţii de confidenţialitate.

Participarea la toate activităţile GRAB este gratuită pentru persoanele înscrise şi acceptate în grup după un interviu de selecţie.

Proiectul reprezintă un parteneriat local în domeniul prevenirii abuzurilor asupra femeilor, în general, şi al violenţei în familie, în special, fiind primul proiect de acest gen desfăşurat la nivelul judeţului Satu Mare.  Iniţiativa acestui proiect aparţine unor instituţii publice, ong-uri şi specialişti din domeniul privat, care şi-au asumat susţinerea activităţilor prevăzute în proiect în mod gratuit şi voluntar, respectiv: Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Asociaţiei Castelul  Erhard, Asociaţiei Club Sportiv de Arte Marţiale Okinawa Satu Mare, Psihoterapeut Andrea Vereş şi SC Shamianca SRL.

Scopul proiectului este acela de a asigura un cadru suportiv fetelor şi femeilor victime ale unor violenţe fizice, emoţionale, sexuale, spirituale sau economice manifestate în familie, pe stradă sau într-un alt context, în vederea ieşirii din situaţia de abuz, precum şi de dobândire a unor abilităţi necesare pentru  prevenirea victimizării în viitor.

Proiectul reflectă o iniţiativă locală născută dintr-o nevoie: aceea de ajuta victimele abuzurilor în familie să rupă cercul vicios al violenţei apelând la autorităţi şi la resurse din comunitate şi să se raporteze corect la potenţialii agresori astfel încât să prevină victimizarea.

GRupul de suport pentru femeile ABuzate (GRAB- Satu Mare) creat în cadrul proiectului oferă:

–   sprijin psihologic, informaţional şi consiliere ghidată în cadrul unor întâlniri de grup şi, la nevoie, consiliere  individuală- servicii oferite pentru femei victime/potenţiale victime;

posibilitatea de a participa în mod gratuit la activităţi sportive, de învăţare a unor tehnici de autoapărare şi supravieţuire în situaţii de risc/ grupul ţintă fiind adolescentele şi femeile care au trecut prin situaţii de abuz fizic şi/sau sexual sau aflate în situaţii de risc;

cursuri de comunicare asertivă în relaţia victimă-agresor şi life coaching pentru dobândirea unor abilităţi de viaţă menite să crească încrederea în forţele proprii şi posibilitatea de a ieşi din situaţiile de abuz.

Programul şi locul de desfăşurare al întâlnirilor de grup vor fi comunicate doar persoanelor direct interesate, după o selecţie prealabilă. Relaţii despre acest proiect şi despre serviciile oferite  puteţi obţine accesând www.grab-ro.blogspot.ro , pe  pagina de facebook:  GRAB-Grup de suport pentru femei ABuzate Satu Mare, sau la telefon: 0758734795. Orice sugestii sau oferte de a sprijini proiectul GRAB pot fi comunicate  pe adresa de email [email protected].

 

 

Fii primul care comentează! despre "Revoltă a femeilor din Satu Mare. O femeie este bătută în fiecare zi în județ!"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
FOTO/VIDEO ”Accident” suspect în centrul Sătmarului. Plin de poliție, șofer săltat!

Închide