În microbuz se mai afla și soția șoferului, în vârstă de 54 de ani, care a rămas încarcerată. După ce a fost descarcerată, fiind conștientă, atât ea cât și soțul au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Ce spune POLIȚIA: ”De menționat faptul că la ora 16.57, printr-un apel telefonic la 112, poliția a fost sesizată despre existența camionetei staționate pe partea carosabilă. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției Rurale Satu Mare, care a luat imediat măsuri de identificare a conducătorului auto la imobilele din proximitatea locației și la locurile de cazare în comun, însă fără rezultat. În perioada imediat următoare, în care polițiștii încercau să găsească un alt vehicul în comună, disponibil să tracteze camioneta în afara părții carosabile, s-a produs accidentul rutier, respectiv la ora 17.45. Disponibilitatea echipajelor de poliție la acest tip de solicitări este maximă, întrucât prevenirea producerii evenimentelor rutiere este unul din obiectivele noastre prioritare”.
REVOLTĂTOR! Mașină ABANDONATĂ în mijlocul drumului. Poliția nu a mai apucat să INTERVINĂ! A urmat accidentul (FOTO)
Accidentul grav petrecu JOI seara putea fi evitat cu ușurință. Doar că pe nimeni nu a interesat acest lucru. Nici măcar pe polițiști. Martorii spun că acel camion încărcat cu lemne, înmatriculat în ju...
Accidentul grav petrecu JOI seara putea fi evitat cu ușurință. Doar că pe nimeni nu a interesat acest lucru. Nici măcar pe polițiști.
Martorii spun că acel camion încărcat cu lemne, înmatriculat în județul Maramureș, a fost abandonat pe mijlocul sensului de circulație dintre Petea spre Satu Mare JOI, în jurul orei 15.00. Aceiași martori susțin că polițiștii ar fi fost la fața locului, dar se pare că nu au luat nicio măsură concretă: măcar să fie pus un triunghi sau alte elemente reflectorizante.
Toată lumea s-a mulțumițit să evite camionul și să își vadă de treabă. Până la ora 17.30, atunci când un șofer, în vârstă de 59 de ani, din județul Suceava, care a condus un autoturism Mercedes Sprinter, înmatriculat în Ucraina, nu a observat un camionul staționat pe partea carosabilă și a intrat în coliziune cu acesta.
În microbuz se mai afla și soția șoferului, în vârstă de 54 de ani, care a rămas încarcerată. După ce a fost descarcerată, fiind conștientă, atât ea cât și soțul au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Ce spune POLIȚIA: ”De menționat faptul că la ora 16.57, printr-un apel telefonic la 112, poliția a fost sesizată despre existența camionetei staționate pe partea carosabilă. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției Rurale Satu Mare, care a luat imediat măsuri de identificare a conducătorului auto la imobilele din proximitatea locației și la locurile de cazare în comun, însă fără rezultat. În perioada imediat următoare, în care polițiștii încercau să găsească un alt vehicul în comună, disponibil să tracteze camioneta în afara părții carosabile, s-a produs accidentul rutier, respectiv la ora 17.45. Disponibilitatea echipajelor de poliție la acest tip de solicitări este maximă, întrucât prevenirea producerii evenimentelor rutiere este unul din obiectivele noastre prioritare”.
În microbuz se mai afla și soția șoferului, în vârstă de 54 de ani, care a rămas încarcerată. După ce a fost descarcerată, fiind conștientă, atât ea cât și soțul au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Ce spune POLIȚIA: ”De menționat faptul că la ora 16.57, printr-un apel telefonic la 112, poliția a fost sesizată despre existența camionetei staționate pe partea carosabilă. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Secției Rurale Satu Mare, care a luat imediat măsuri de identificare a conducătorului auto la imobilele din proximitatea locației și la locurile de cazare în comun, însă fără rezultat. În perioada imediat următoare, în care polițiștii încercau să găsească un alt vehicul în comună, disponibil să tracteze camioneta în afara părții carosabile, s-a produs accidentul rutier, respectiv la ora 17.45. Disponibilitatea echipajelor de poliție la acest tip de solicitări este maximă, întrucât prevenirea producerii evenimentelor rutiere este unul din obiectivele noastre prioritare”.
Citește și
Actualitate
FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație
Actualitate
FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos
Actualitate
Pensionară rămasă cu proteză de șold după o căzătură în autobuz a dat în judecată Transurban
Actualitate
Care este starea tinerei din Satu Mare, înjunghiată repetat de iubit. A fugit cu cuțitul în piept, pe stradă
Actualitate
Polițiștii și câini la frontieră cu Ungaria, în județul Satu Mare. Peste o mie de persoane verificate
Actualitate
FOTO. Alertă în Satu Mare! Șase echipaje au intervenit după țipete dintr-un bloc. Motivul i-a făcut pe toți să zâmbească
Actualitate
Tentativă la OMOR, vineri, în județul Satu Mare! Victima a fugit pe stradă cu cuțitul în piept
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate