Un cadru didactic din municipiul Satu Mare a fost condamnat de Judecătoria Satu Mare la un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, după ce a provocat un adevărat haos în trafic, conducând cu o alcoolemie extrem de ridicată și fiind oprit în cele din urmă de un participant la trafic, înainte ca situația să se transforme într-o tragedie.
Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 1 februarie 2026. Femeia, în vârstă de 58 de ani, a urcat la volan după ce consumase alcool și a pornit la drum din municipiul Satu Mare. Analizele biologice aveau să arate ulterior o alcoolemie de 2,71 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,62 g/l la cea de-a doua, valori care indică o stare avansată de intoxicație alcoolică.
A lovit două mașini, un indicator și a ajuns pe contrasens
Pe traseu, șoferița a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate regulamentar pe strada 9 Mai. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre autoturisme a fost proiectat în gardul unui imobil. Deși accidentele produse ar fi impus oprirea imediată, femeia și-a continuat deplasarea. A ajuns pe bulevardul Cloșca, unde a lovit un indicator rutier, a urcat pe scuarul care separă sensurile de mers, iar apoi a pătruns pe contrasens, punând în pericol ceilalți participanți la trafic.
Un șofer a intervenit și i-a oprit mașina
Momentul decisiv s-a produs în apropierea societății Electrolux. Un conducător auto, observând că autoturismul circula haotic pe sensul opus, a decis să intervină. Acesta a ocolit autoturismul, a coborât din propria mașină, a deschis portiera vehiculului condus de femeie și a reușit, după mai multe încercări, să oprească motorul și să ia cheia electronică a autoturismului, împiedicând-o astfel să-și continue deplasarea. Martorul le-a declarat anchetatorilor că șoferița era într-o stare evidentă de ebrietate, se clătina pe picioare și le-a spus că băuse „o bere”. Ulterior, testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar analizele de sânge au confirmat alcoolemia foarte ridicată.
Explicația oferită în fața anchetatorilor
În timpul cercetărilor, femeia a susținut că a primit un telefon prin care a fost anunțată că două persoane ar încerca să pătrundă în apartamentul său. A afirmat că, speriată și fără să realizeze consecințele, s-a urcat la volan după ce consumase o bere de 0,5 litri, spunând că plecase în pijama și că regretă cele întâmplate. Ulterior, în fața instanței, și-a recunoscut integral fapta și și-a exprimat regretul.
Instanța: a creat un pericol major în trafic
Judecătorii au apreciat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, subliniind că femeia a condus cu o alcoolemie foarte mare, a produs mai multe accidente și a ajuns pe contrasens, unde doar intervenția promptă a unui participant la trafic a împiedicat producerea unei tragedii. În același timp, instanța a avut în vedere că inculpata nu avea antecedente penale, are o vechime de 36 de ani în învățământ, este bine integrată social și a recunoscut încă de la început comiterea faptei.
Magistrații au dispus condamnarea la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pentru un termen de 2 ani și 6 luni. De asemenea, femeia va presta 60 de zile de muncă în folosul comunității, va participa la un program de reintegrare socială și i-a fost interzis dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de un an, ca pedeapsă complementară. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
