Zeci de aleși locali ai Partidului Civic Maghiar (PCM) din județul Satu Mare spun adio noului partid care promovează autonomia: Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT), care a luat naștere în urma fuziunii dintre Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).
Conform informațiilor PresaSM, în prezent, PCM are la nivelul județului Satu Mare doi primari, la Tiream și Ciumești, respectiv 32 de consilieri locali în diferite comune.
Primarul comunei Tiream, Nicolae Tar, unul dintre liderii Partidului Civic Maghiar, susține că majoritatea primarilor și consilierilor PCM din județul Satu Mare și-au exprimat opțiunea de a părăsi formațiunea politică, nefiind de acord cu viziunea autonomistă, care intră în conflict cu Constituția României.
”Noi nu am fost consultați vizavi de acest proiect, nu suntem de acord cu fuziunea, cu ce se intenționează. Pregătim o nouă formațiune politică, demersul a fost pornit, acum se înregistrează, actele au fost depuse”, a spus Nicolae Tar pentru PresaSM.
De asemenea, surse din cadrul PCM Satu Mare susțin pentru PresaSM că nu doresc să intre într-o competiție directă cu UDMR, dar nici să genereze tensiuni interetnice, dată fiind platforma autonomistă a Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT).
Potrivit fondatorilor, Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) reuneşte tabăra naţională dedicată cauzei autonomiei, care se află în opoziţie cu UDMR. Sigla AMT îmbină simbolurile celor două partide constitutive: bradul PCM a fost aşezat în mijlocul stelei PPMT.
Vicepreşedintele Tibor T. Toró a adăugat că începe o perioadă în care politica maghiară din Transilvania va avea două poluri, însă nu şi o competiţie liberă între partide, întrucât interesul maghiarilor trebuie reprezentat în raport cu percepţia românească a statului naţional unitar.