Meniu

Caută pe PresaSM

0

Samsarii de maşini second-hand vor dispărea! O lege schimbă tot

De câteva zile, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.120/2021, şi astfel pune în practică noi reguli la înmatricularea maşinilor rulate importate, măsuri în ur...

De câteva zile, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.120/2021, şi astfel pune în practică noi reguli la înmatricularea maşinilor rulate importate, măsuri în urma cărora se speră eliminarea samsarilor din domeniu, informează adevarul.ro

Concret, Executivul a introdus o nouă condiţie pentru eliberarea cărţii de identitate a vehiculului.

”În cazul în care vehiculul rutier provine din ţări membre UE, solicitarea (depusă la Registrul Auto Român - n.red.) este realizată direct sau prin împuternicit, de către persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară a vehiculului” se arată în OUG 120/2021.

Pe lângă dovada de circulaţie, achizitorul intracomunitar (sau împuternicitul legal al acestuia) va trebui să prezinte şi „documentele de provenienţă”, adică factură (dacă maşina s-a achiziţionat de la un dealer autorizat) sau contract de vânzare-cumpărare (dacă tranzacţia s-a realizat cu o persoană fizică).

Drept urmare, cine vrea să-şi cumpere o maşină rulată din spaţiul comunitar nu o mai poate achiziţiona de la intermediarii care îşi făceau de cap pe acest tronson de piaţă, ci trebuie să se deplaseze personal în ţara de provenienţă a autoturismului.

Reamintim că, la finalul anului trecut, procurorii şi poliţiştii au efectuat percheziţii la samsarii de maşini din Bucureşti şi din mai multe judeţe din ţară. La vremea respectivă existau indicii că 3.000 de autoturisme au fost aduse din Germania, Olanda şi Belgia fără ca statul român să încaseze taxele aferente pentru aceste tranzacţii. Prejudiciul estimat se ridica la şase milioane de euro.

FOTO: adevarul.ro

Citește și

Alertă într-o localitate din județul Satu Mare. A fost semnalată prezența unui urs. Avertizarea transmisă de jandarmi
Actualitate

Alertă într-o localitate din județul Satu Mare. A fost semnalată prezența unui urs. Avertizarea transmisă de jandarmi

31 august 2026
FOTO. Ce au descoperit frontieriștii sătmăreni într-o mașină înmatriculată în Polonia. Marfa toxică valora peste 5.000 de lei
Actualitate

FOTO. Ce au descoperit frontieriștii sătmăreni într-o mașină înmatriculată în Polonia. Marfa toxică valora peste 5.000 de lei

31 august 2026
FOTO. Smart RobotX Satu Mare dă startul înscrierilor la cursurile de robotică și programare. Prima ședință este gratuită
Actualitate

FOTO. Smart RobotX Satu Mare dă startul înscrierilor la cursurile de robotică și programare. Prima ședință este gratuită

31 august 2026
FOTO/VIDEO. Cel mai nou corp de clădire al unei școli din Satu Mare a fost inaugurat. Cum arată noile săli de clasă
Actualitate

FOTO/VIDEO. Cel mai nou corp de clădire al unei școli din Satu Mare a fost inaugurat. Cum arată noile săli de clasă

31 august 2026
FOTO. Scandal în zona Burdea din Satu Mare. Mai multe persoane, puse pe ceartă. Mobilizare a forțelor de ordine
Actualitate

FOTO. Scandal în zona Burdea din Satu Mare. Mai multe persoane, puse pe ceartă. Mobilizare a forțelor de ordine

31 august 2026
FOTO/VIDEO. Accident pe DN1F, provocat de o șoferiță care nu ar fi adaptat viteza. Mașina s-a răsturnat în șanț, pe drumul dintre Satu Mare și Zalău 
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident pe DN1F, provocat de o șoferiță care nu ar fi adaptat viteza. Mașina s-a răsturnat în șanț, pe drumul dintre Satu Mare și Zalău 

31 august 2026
Cod galben de caniculă astăzi la Satu Mare. Meteorologii au emis și o informare de vreme rea. Când sunt așteptate ploile și furtunile
Actualitate

Cod galben de caniculă astăzi la Satu Mare. Meteorologii au emis și o informare de vreme rea. Când sunt așteptate ploile și furtunile

31 august 2026
Crimă cumplită într-un județ din țară. Un tânăr pompier și-a ucis iubita, apoi a fugit în pădure
Actualitate

Crimă cumplită într-un județ din țară. Un tânăr pompier și-a ucis iubita, apoi a fugit în pădure

31 august 2026
A câștigat 10.200 lei la aparate, dar petrecerea s-a terminat la Poliție. FILMUL unui furt la cazinou în Satu Mare
Actualitate

A câștigat 10.200 lei la aparate, dar petrecerea s-a terminat la Poliție. FILMUL unui furt la cazinou în Satu Mare

31 august 2026
”Război” pentru casa părintească în județul Satu Mare. Îmbrânceli, injurii și obiecte aruncate între rude
Actualitate

”Război” pentru casa părintească în județul Satu Mare. Îmbrânceli, injurii și obiecte aruncate între rude

31 august 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite