Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit în această dimineață într-un canal de acumulare din localitatea Bercu. Oamenii legii au reușit să identifice rapid victima, este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care era căutat de polițiști după ce a fost raportat dispărut de către familie.
Descoperirea tragică, spun polițiștii sătmăreni, a avut loc în această dimineață. Trupul neînsuflețit al unui sătmărean a fost găsit într-un canal de acumulare pentru apele fluviale din localitatea Bercu. Polițiștii au reușit rapid să și identifice victima, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din localitate.
"La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană se află decedată, într-un canal de acumulare a apei fluviale din localitatea Bercu. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind bărbatul de 70 de ani, din localitatea Bercu, decedat. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violență", au precizat cei de la IPJ Satu Mare.
Victima este Gheorghe Papp, un localnic pe care familia l-a dat dispărut pe data de 13 decembrie, după ce vineri, bărbatul în vârstă de 70 de ani plecase de acasă și nu a mai revenit. Ieri, polițiștii au primit acordul familiei pentru a mediatiza cazul și i-au rugat pe sătmăreni să de o mână de ajutor pentru identificarea vârstnicului.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Potrivit oamenilor legii, nu există suspiciuni că moartea bărbatului ar fi survenit altfel decât din cauza naturale.
"În cauză nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. Polițiștii continuă cercetările", au mai precizat cei de la IPJ Satu Mare.
