Meniu

Caută pe PresaSM

0

SATU MARE. Mamă cu două fete minore amenințată că i se va da foc la casă! Agresorul: ”Acum începe distracția”

Un bărbat din județul Satu Mare a reușit performanța de a determina instanța să emită un al doilea ordin de protecție, după ce, în loc să înțeleagă efectele primei hotărâri judecătorești, și-a continu...

SATU MARE. Mamă cu două fete minore amenințată că i se va da foc la casă! Agresorul: ”Acum începe distracția”

Un bărbat din județul Satu Mare a reușit performanța de a determina instanța să emită un al doilea ordin de protecție, după ce, în loc să înțeleagă efectele primei hotărâri judecătorești, și-a continuat comportamentul agresiv prin apeluri telefonice, mesaje și amenințări. Judecătorii au reținut că acesta și-a hărțuit fosta parteneră aproape zilnic, folosindu-se inclusiv de cele două fiice minore pentru a ajunge la mamă.

Judecătoria Satu Mare a admis în parte cererea formulată de o femeie care a solicitat emiterea unui nou ordin de protecție împotriva fostului concubin, după expirarea măsurilor dispuse printr-o hotărâre anterioară. De această dată, instanța nu doar că i-a interzis agresorului să se apropie de victimă și de cele două minore, ci i-a interzis expres orice contact, inclusiv telefonic, prin mesaje sau prin orice alt mijloc de comunicare.

A profitat de faptul că putea încă să sune

Cazul are o particularitate care a atras atenția instanței. Primul ordin de protecție, emis la începutul anului, îi interzicea agresorului să se apropie de fostă, însă nu îi interzicea să o contacteze telefonic. Judecătorii au reținut că bărbatul a exploatat această "breșă", sunând-o aproape zilnic de pe numere diferite de telefon și trimițându-i mesaje prin WhatsApp, multe dintre ele cu un conținut violent și degradant. Când era blocat pe un număr, își procura altul și continua seria apelurilor. În hotărârea instanței se arată că femeia era contactată inclusiv prin intermediul celor două minore, sub pretextul că tatăl dorea să vorbească cu acestea. În realitate, conversațiile se transformau în noi jigniri și amenințări la adresa mamei.

Mesaje greu de reprodus

În fața instanței au fost prezentate capturi de ecran, mesaje vocale și înregistrări audio. Judecătorii au consemnat că femeia era insultată constant, fiind numită cu expresii vulgare și degradante. Totodată, instanța a reținut și amenințări precum:

  • „Acum începe distracția”;

  • „Tu nu o să fii fericită, dar nici eu”;

  • „Ți se întoarce roata”;

  • „Te uscă și pe tine Dumnezeu într-o zi”.

Potrivit declarațiilor victimei, bărbatul ar fi amenințat inclusiv că va incendia locuința și că, dacă ea nu va fi cu el, „nu va fi cu nimeni”. Femeia a afirmat că îi este teamă că acesta își poate pune amenințările în practică, având în vedere comportamentul violent manifestat și în trecut.

Copiii, victime indirecte ale violenței

Deși instanța a reținut că bărbatul nu le-a agresat fizic pe cele două minore, judecătorii au apreciat că acestea au fost expuse în mod repetat violenței psihologice. Una dintre fete a declarat că tatăl o suna frecvent, însă ajungea de fiecare dată să o jignească și să o amenințe pe mama sa. Cea mică ajunsese să plângă atunci când vedea că acesta o apelează. Instanța a apreciat că simplul fapt că fetele asistau constant la aceste episoade reprezintă o formă de violență psihologică exercitată și asupra lor.

Judecătorii: gelozia și incapacitatea de a accepta despărțirea

Un pasaj din motivarea hotărârii scoate în evidență concluzia instanței asupra comportamentului agresorului. Judecătorii apreciază că acesta „a dat dovadă de un comportament delirant, total inadecvat”, alimentat de gelozie și de incapacitatea de a accepta despărțirea de fosta parteneră. Mai mult, instanța arată că primul ordin de protecție nu și-a atins scopul în privința schimbării conduitei agresorului, acesta continuând să își terorizeze fosta concubină prin intermediul telefonului și al aplicațiilor de mesagerie.

Ordin de protecție pentru încă patru luni

În final, Judecătoria Satu Mare a dispus:

  • obligarea agresorului să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de femeie, cele două minore, locuința acestora și locul de muncă al victimei;

  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau prin orice alt mijloc de comunicare;

  • măsurile sunt valabile timp de patru luni.

Instanța a respins doar solicitarea privind evacuarea agresorului din locuință, deoarece acesta se află în prezent plecat în străinătate și nu mai locuiește la adresa respectivă. Hotărârea este executorie de îndată și poate fi atacată cu apel în termen de trei zile.

------------------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Citește și

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei
Actualitate

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

13 iulie 2026
VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma
Actualitate

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

13 iulie 2026
FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament
Actualitate

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

13 iulie 2026
De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare
Actualitate

De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare

13 iulie 2026
FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale
Actualitate

FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale

13 iulie 2026
FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit
Actualitate

FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit

13 iulie 2026
Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”
Actualitate

Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”

13 iulie 2026
Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal
Actualitate

Scene incredibile în județul Satu Mare, femeie îngrozită. Un individ periculos a făcut praf Codul Penal

13 iulie 2026
Ardudul se pregătește pentru cel mai mare weekend cultural al verii. Trei evenimente majore vor transforma orașul într-o capitală a istoriei vii
Actualitate

Ardudul se pregătește pentru cel mai mare weekend cultural al verii. Trei evenimente majore vor transforma orașul într-o capitală a istoriei vii

13 iulie 2026
Violență extremă pe stradă, în Satu Mare. Doi tineri rămași inconștienți, trei tineri reținuți, astăzi
Actualitate

Violență extremă pe stradă, în Satu Mare. Doi tineri rămași inconștienți, trei tineri reținuți, astăzi

13 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite