Scandalul cu microbuzele electrice pentru elevi se extinde la nivel național după o investigație realizată de reporterIS.ro. Jurnaliștii au descoperit că o firmă din Prahova a câștigat mai multe licitații în țară, la prețuri supraevaluate. Ministrul Investițiilor a precizat că va trimite Corpul de Control pentru verificarea licitațiilor, doar că, la Satu Mare, contactat de PresaSM, președintele Consiliului Județean a declarat că licitațiile s-au făcut pe fișele tehnice și specificațiile primite tocmai de la minister. Ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la cine, de fapt, au fost cei care au determinat cumpărarea unor microbuze la aproape dublu preț.
Statul român a cumpărat 1.300 de microbuze electrice cu fonduri PNRR la prețuri supraevaluate, ajungând la circa 200.000 de euro pe unitate, de două ori mai mult decât estimarea Comisiei Europene. O singură firmă din Prahova a câștigat peste jumătate din licitații, arată o anchetă a reporterIS.ro. care a pornit de la situația din județul Iași.
Potrivit sursei citate, în spatele acestei afaceri se află o rețea complexă de relații politice și proceduri restrictive, care au costat statul român peste 135 de milioane de euro. Uniunea Europeană estimase, în Ghidul Solicitantului PNRR, o investiție totală de 250 de milioane de euro pentru 3.200 de microbuze electrice, cu un preț mediu de 78.000 de euro pe unitate.
În realitate, țara noastră a cumpărat doar 1.300 de vehicule, plătind în medie aproximativ 200.000 de euro pentru fiecare, aproape dublu față de estimările inițiale, conform anchetei reporterIS.ro.
Prețul unui Ford E-Transit electric – modelul preferat de majoritatea consiliilor județene – pornește de la aproximativ 64.500 de euro fără TVA. Carosarea completă, cu 16+1 locuri, aer condiționat și lift pentru persoane cu dizabilități, costă între 15.000 și 20.000 de euro, potrivit ofertelor oficiale ale carosierilor din România, citate de cei de la reporterIS.ro.
Prețul final corect ar trebui să fie în jur de 90.000–100.000 de euro. Totuși, în județul Olt, un microbuz identic a fost cumpărat cu 262.000 de euro, fără TVA. La Iași, un microbuz a costat 202.800 de euro, fără TVA, în timp ce Brașovul a plătit aproximativ 150.000 de euro pentru același model, cu aceleași dotări.
Ce s-a întâmplat la Satu Mare
Potrivit documentelor obținute de PresaSM, inițial, Satu Mare a achiziționat microbuze pentru 27 de comune din județ. Dintre acestea, 26 au avut o capacitate de 16+1 locuri, iar unul singur a avut o capacitate de 8+1 locuri. Contractul a fost câștigat cu suma de 26.804.136.
Potrivit unui anunț de licitație obținut de PresaSM, atribuită la fel ca și cele din județele vecine, în cursul anului trecut, Consiliul Județean Satu Mare a mai lansat un apel pentru achiziționarea a trei microbuze pentru elevi, cu capacitate de 16+1. Atribuirea s-a făcut la suma de 3.339.000, adică, la cursul din decembrie, de peste 664.000 de euro, ceea ce înseamnă un preț de puțin peste 220.000 euro pentru un singur microbuz, adică tot peste prețul de referință estimat de Comisia Europeană.
În total, trei oferte au fost depuse la licitație, „factorul determinant fiind prețul cel mai mic”.
Întrebat de cu privire la costul microbuzelor achiziționate, șeful Consiliului Județean Pataki Csaba a precizat pentru PresaSM, că instituția pe care o conduce nu a putut stabili criteriile tehnice, nici măcar comunele care urmau să primească microbuzele. Iar asta a creat discuții inclusiv printre edili.
“Noi practic ne-am trezit cu acest ghid în brațe. Ei (n.red ministerul) au stabilit și ce comună poate să fie beneficiară, nici atâta libertate n-am avut. Am primit finanțarea la pachet cu niște reguli. Am respectat ghidul tehnic pe care l-am primit. Am fost și verificați de către un audit de la minister, care nu au găsit nimic în neregulă”, a precizat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, pentru jurnaliștii PresaSM.
Iar datele par să confirme declarațiile șefului CJ Satu Mare, mai ales că primul lor de microbuze, cele câștigate de către o altă firmă, au avut și ele prețuri de achiziție de puțin peste 200.000 de euro, la fel ca cele din al doilea contract, cel pe care l-a câștigat firma din Prahova.
Ministrul vrea controale și verificări
În acest context, este greu de precizat ce nereguli ar putea găsi, cel puțin la nivel local, verificările anunțate de ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru. Oficialul s-a arătat indignat de ancheta celor de la reporterIS.
„Nu putem vorbi despre modernizarea României și investiții pentru viitorul copiilor noștri dacă banii europeni sunt folosiți incorect sau chiar furați. Am citit cu profundă indignare informațiile apărute în presă despre posibile prețuri supraevaluate la microbuzele școlare electrice finanțate prin PNRR”, a transmis Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, pe Facebook.
Ministrul a precizat și că va verifica procedurile de achiziție, prețurile plătite, criteriile tehnice și modul de respectare a regulilor legate de utilizarea fondurilor europene. Așa cum arată datele, tocmai criteriile tehnice pare că a obligat consiliile județene să achiziționeze microbuze electrice la prețuri supraevaluate.
„Voi trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica în detaliu cum au fost realizate aceste achiziții: procedurile, prețurile plătite, criteriile tehnice și modul în care au fost respectate regulile de utilizare a fondurilor europene. Voi solicita clarificări imediate autorităților implicate, iar dacă vor fi constatate nereguli, acestea vor fi urmate de corecții financiare și, acolo unde este cazul, sesizarea Parchetului European condus de la Laura Codruța Kövesi, organismul independent responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva bugetului UE. Fondurile europene sunt un bun public și fiecare euro trebuie să fie cheltuit corect, transparent și în interesul oamenilor. Nu voi tolera niciun abuz”, a transmis Dragoş Pîslaru.