Un conflict izbucnit aparent din nimic, într-un bar din județul Satu Mare, s-a transformat într-o agresiune violentă care a ajuns în fața instanței. Un bărbat a fost condamnat după ce, pe fondul consumului de alcool și al unui schimb de replici, a plecat din local, s-a întors înarmat cu o coadă de mătură și și-a lovit victima în zona capului și a umerilor. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Carei, după ce inculpatul și-a recunoscut fapta și a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată.
Totul a pornit de la o neînțelegere
Potrivit informațiilor PresaSM, într-un bar din județul Satu Mare, agresorul consumase băuturi alcoolice și efectua un apel video, timp în care adresa injurii unei alte persoane. Victima a crezut că aceste cuvinte îi erau adresate ei, iar între cei doi a izbucnit un conflict verbal. În loc ca scandalul să se oprească, agresorul a ieșit din local, a găsit o coadă de mătură, după care s-a întors și a lovit victima de două ori: o dată în zona dorsală a capului și o dată în zona umerilor. Leziunile produse au necesitat între trei și patru zile de îngrijiri medicale.
A revenit din nou la bar, însoțit de mai multe persoane
Un detaliu care a cântărit în anchetă este faptul că, după agresiune, bărbatul a părăsit din nou localul, însă aproximativ 30 de minute mai târziu s-a întors împreună cu mai multe persoane, provocând un nou scandal și adresând injurii victimei. Polițiștii au intervenit în urma constatării infracțiunii flagrante. Judecătorii au apreciat că fapta este agravată deoarece a fost comisă într-un loc public și prin folosirea unui obiect capabil să pună în pericol integritatea corporală a victimei, respectiv coada de mătură. Magistrații au reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă, iar probele administrate – declarațiile martorilor, certificatul medico-legal și propriile declarații ale acestuia – au confirmat fără dubiu împrejurările agresiunii.
Un an de închisoare, dar fără executare imediată
Judecătoria Carei a stabilit o pedeapsă de un an de închisoare. Totuși, având în vedere că inculpatul nu avea antecedente penale, și-a recunoscut fapta și a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă, instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. În această perioadă, bărbatul va trebui să respecte măsurile impuse de Serviciul de Probațiune, să urmeze un curs de reintegrare socială și să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Carei sau la Asociația Puffi Carei. În cazul în care nu respectă obligațiile ori comite o nouă infracțiune, instanța poate revoca amânarea și poate dispune executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea. Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în dosar și nu a solicitat despăgubiri.
---------------------------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ