Conform informațiilor PresaSM, un angajat din cadrul Tribunalului Satu Mare, profitând de faptul că nu era nimeni în biroul gestionarului din cadrul Tribunalului, a pătruns în interior, folosindu-se de o cheie adevărată, deşi nu avea dreptul să intre în acest birou, şi a sustras bonurile de combustibil, pe care le-a folosit pentru alimentarea cu benzină a autovehiculului personal.
După ce s-a descoperit furtul, conducerea Tribunalului a emis o adresă către staţiile de alimentare cu carburanţi pentru a se verifica dacă bonurile au fost valorificate. Din răspunsul primit a rezultat că acestea au fost valorificate de către un angajat, fără drept, motiv pentru care s-a depus plângere penală.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere a unei stații de combustibil din municipiul Satu Mare rezultă un autoturism marca Hyundai intră în staţia de alimentare cu carburanţi, situată pe Strada Botizului. Din autoturism coboară o persoană de sex masculin, alimentează mașina cu combustibil, după care intră în benzinărie şi plăteşte cu un înscris tip tichet.
Audiat în cauză, individul a arătat că nu recunoaşte comiterea furtului. Precizând că la mijloc ar fi vorba despre o încurcătură. Dar, culmea ironiei, a recunoscut că s-a deplasat la benzinărie, unde, în două zile, a alimentat autoturismul personal cu benzină în valoare de 200 lei, folosind bonurile de combustibil.
Bonurile valorice de combustibil i-au fost date pentru a alimenta motocoasa aflată în gestiunea Tribunalului Satu Mare, însă el le-a folosit pentru a alimenta autoturismul personal, urmând ca ulterior să scoată benzina din rezervorul autoturismului şi să alimenteze motocoasa.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare nu l-au crezut pe bărbat, motiv pentru care l-au trimis săptămâna aceatsa în judecată.