Seceta hidrologică afectează tot mai puternic spațiul hidrografic Someș-Tisa, iar datele centralizate la 5 august 2026 arată o scădere accentuată a debitelor râurilor, multe dintre acestea înregistrând valori istorice minime.
Potrivit Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, debitele cursurilor de apă sunt mult sub valorile normale pentru această perioadă. Situația este deosebit de gravă în bazinul hidrografic Crasna și pe afluenții Someșului Inferior și ai Someșului Mic, unde scurgerea reprezintă sub 10% din media multianuală. În bazinele Tur, Iza, Lăpuș, Sălăuța și Șieu, debitele au coborât la doar 10-25% din valorile obișnuite.
Un semnal de alarmă îl reprezintă faptul că 12 stații hidrometrice din bazin au înregistrat debit zero, fiind raportate fenomene de „sec” sau „băltire”.
De asemenea, 15 stații hidrometrice au consemnat debite minime istorice absolute, valorile măsurate fiind egale sau chiar mai mici decât cele mai reduse debite înregistrate vreodată în aceste puncte de monitorizare.
În total, 34 dintre cele 103 stații hidrometrice din spațiul Someș-Tisa, adică o treime din rețeaua de monitorizare, au egalat sau au depășit vechiul record minim de debit pentru data de 5 august. Dintre acestea, cinci stații au egalat recordul anterior, iar la alte 29 au fost măsurate valori mai mici decât cele înregistrate în anii precedenți.
Printre stațiile unde au fost înregistrate astfel de valori se află și stația hidrometrică Satu Mare, alături de cele din Dej, Răstoci și Ulmeni, situate pe cursul Someșului.
Și rezervele de apă din principalele acumulări sunt în scădere. Gradul de umplere al lacurilor care asigură surse de apă brută variază între 33% și 93%. Cea mai dificilă situație este la lacul Vârșolț, de pe râul Crasna, în județul Sălaj, unde volumul de apă disponibil este cel mai redus din ultimii zece ani.
Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa monitorizează permanent evoluția fenomenului și fac apel către populație și operatorii economici să utilizeze apa în mod responsabil, în contextul în care seceta hidrologică continuă să se accentueze.