Meniu

Caută pe PresaSM

0

Surse PresaSM: Criminalii celor două femei au fost prinși

Surse PresaSM au precizat că în cazul dublei crime din Bârsău vorbim de doi suspecți. Cei doi bărbați ar fi fost prinși. Este vorba despre două persoane de etnie romă din Debrecen. Ei au fost opriți d...

Surse PresaSM au precizat că în cazul dublei crime din Bârsău vorbim de doi suspecți. Cei doi bărbați ar fi fost prinși. Este vorba despre două persoane de etnie romă din Debrecen. Ei au fost opriți de către un echipaj de poliție, iar acum sunt în custodia oamenilor legii. Doi bărbați au din Debrecen (Ungaria), de etnie romă, au fost prinși de un echipaj de poliție în timp ce încercau să fugă și au fost predați unui echipaj de la Investigații Criminale, au precizat pentru PresaSM surse apropiate anchetei. Deocamdată, cei doi au calitatea de suspecți principali. În aceaste momente, bărbații sunt audiați de către polițiști.
FOTO/VIDEO. Imagini în premieră cu cei doi suspecți. Au fost duși la reconstituire
În paralel, la locul crimei au loc investigații pentru stabilirea cu exactiate a circumstanțelor în care au fost comise cele două crime. Victimele sunt două femei, una de 53, iar alta de 65 de ani, ambele din localitatea Bârsăul de Sus. Trupurile neînsuflețite ale celor două au fost găsite de un localnic care a alertat autoritățile. Din primele cercetări la fața locului s-a observat că pe trupurile celor două sunt prezente urme de violență, iar anchetatorii au început cercetările în dosarul de crimă.

Dublă crimă în Bârsău: primele informații

Printr-un apel la 112 făcut în jurul orei 16:30 s-a anunțat faptul că două femei au fost găsite decedate în locuința care aparține uneia dintre victime. Pe corpul celor două au fost identificate urme de agresiune, iar prima impoteză luată în calcul a fost cea a unei morți violente. La fața locului au fost chemate echipaje ale poliției, criminaliștii și procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Citește și: FOTO/VIDEO. Primele imagini de la locul crimei. Detalii din anchetă FOTO/VIDEO. Mărturiile familie. Cum au fost ucise cele două femei

Citește și

FOTO. Accident mortal, ASTĂZI, în județul Satu Mare. Un motociclist și-a pierdut viața după impactul cu o mașină
Actualitate

FOTO. Accident mortal, ASTĂZI, în județul Satu Mare. Un motociclist și-a pierdut viața după impactul cu o mașină

acum 7 ore
Scandal violent în fața unui fast-food din municipiul Satu Mare. Victima și-a pierdut cunoștința
Actualitate

Scandal violent în fața unui fast-food din municipiul Satu Mare. Victima și-a pierdut cunoștința

acum 11 ore
Accident în județul Satu Mare. O șoferiță a încercat să evite un obstacol și a intrat cu mașina într-un stâlp
Actualitate

Accident în județul Satu Mare. O șoferiță a încercat să evite un obstacol și a intrat cu mașina într-un stâlp

acum 14 ore
Lovituri în serie în Micro 16. Trei mașini „vizitate” în 30 de minute. Hoții ar fi luat bani, scule și chiar un prăjitor de pâine
Actualitate

Lovituri în serie în Micro 16. Trei mașini „vizitate” în 30 de minute. Hoții ar fi luat bani, scule și chiar un prăjitor de pâine

acum 18 ore
Drama unei femei (78) nevăzătoare din județul Satu Mare. Ar fi fost agresată și izolată de propria fiică
Actualitate

Drama unei femei (78) nevăzătoare din județul Satu Mare. Ar fi fost agresată și izolată de propria fiică

acum 19 ore
Filtre româno-maghiare pe drumurile din Satu Mare. Aproape 1.000 de persoane și peste 400 de mașini, verificate în două zile
Actualitate

Filtre româno-maghiare pe drumurile din Satu Mare. Aproape 1.000 de persoane și peste 400 de mașini, verificate în două zile

acum 20 ore
FOTO/VIDEO. Eliezer Cleaning și-a deschis magazinul în Satu Mare. Produse românești pentru curățenie, sistem REFILL și gamă pentru detailing auto
Actualitate

FOTO/VIDEO. Eliezer Cleaning și-a deschis magazinul în Satu Mare. Produse românești pentru curățenie, sistem REFILL și gamă pentru detailing auto

28 august 2026
FOTO. Primar revoltat în Satu Mare: ”Mai mulți au filmat incendiul decât au pus mâna să ajute”
Actualitate

FOTO. Primar revoltat în Satu Mare: ”Mai mulți au filmat incendiul decât au pus mâna să ajute”

28 august 2026
FOTO. Accident pe DN 1C, în județul Satu Mare. Două mașini au ajuns în șanț
Actualitate

FOTO. Accident pe DN 1C, în județul Satu Mare. Două mașini au ajuns în șanț

28 august 2026
VIDEO. Bolile pe care le poți trata cu apa termală de la Tășnad
Actualitate

VIDEO. Bolile pe care le poți trata cu apa termală de la Tășnad

28 august 2026
FOTO/VIDEO. A lovit o autospecială de poliție, după o urmărire în trafic, în Satu Mare. Tânărul șofer circula pe contrasens pe centură
Actualitate

FOTO/VIDEO. A lovit o autospecială de poliție, după o urmărire în trafic, în Satu Mare. Tânărul șofer circula pe contrasens pe centură

28 august 2026
FOTO. Femeie de 62 de ani, lovită pe trecerea de pietoni, pe strada Careiului din Satu Mare. Cum s-a petrecut totul
Actualitate

FOTO. Femeie de 62 de ani, lovită pe trecerea de pietoni, pe strada Careiului din Satu Mare. Cum s-a petrecut totul

28 august 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite