Un adolescent de 16 ani și un tânăr de 22 sunt cercetați pentru că ar fi bătut un careian, pe care l-au lăsat căzut în fața locuinței cu leziuni la nivelul capului. Cei doi i-ar fi distrus acestuia și telefonul mobil, spun polițiștii.
Duminică, 7 iunie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu se află un tânăr, de 22 de ani, care se afla căzut, în fața locuinței sale și prezenta leziuni la nivelul capului.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că leziunile suferite de tânăr ar fi fost provocate de doi tineri de 16, respectiv 22 de ani, ambii din municipiul Carei, care i-ar fi distrus și telefonul mobil.
Polițiștii careieni au dispus reținerea celor doi tineri pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
Sursa: IPJ Satu Mare
Tânăr din Carei, bătut și lăsat căzut în fața locuinței. Printre suspecți, un adolescent de 16 ani
Un adolescent de 16 ani și un tânăr de 22 sunt cercetați pentru că ar fi bătut un careian, pe care l-au lăsat căzut în fața locuinței cu leziuni la nivelul capului. Cei doi i-ar fi distrus acestuia și...
Citește și
Actualitate
Două palme în centrul localității l-au costat pe un sătmărean 4.000 de lei. Judecătorii au refuzat să îl lase fără condamnare penală
Actualitate
A urcat beat pe ATV cu un copil de 7 ani. S-a răsturnat într-o curbă, în județul Satu Mare
Actualitate
Sătmăreanul care a lovit trei mașini și a fugit, prins de polițiști. După verificări s-a ales și cu dosar penal
Actualitate
FOTO/VIDEO. Ce spun polițiștii, cum s-a petrecut accidentul din Satu Mare. Șoferul a ajuns cu mașina răsturnată în șanț
Actualitate
FOTOGALERIE. Ministrul Cseke, în vizită la viitoarea creșă din municipiul Satu Mare. Ce spune primarul despre lucrări
Actualitate
FOTO. Mașină răsturnată în șanț (2 victime) după ce a lovit un stâlp de electricitate, în județul Satu Mare
Actualitate
Furt pe stradă, în plină zi, astăzi, în Micro 16. O femeie a fost atacată pe stradă
Actualitate
Șofer cu peste 3 la mie alcoolemie, condamnat după ce a provocat un accident dimineața. Ce explicație le-a dat judecătorilor
Actualitate
Sătmăreanul tras pe dreapta s-a ales cu dosar penal. Amenzi de zeci de mii de lei date ieri de polițiști
Actualitate