Un tânăr sătmărean a fost nevoit să apeleze la polițiști după o șicanare în tarfic. Totul s-a întâmplat în județul vecin. Potrivit oamenilor legii, sătmăreanul ar fi ajuns într-o benzinărie, unde ar fi fost agresat și amenințat de către celălalt șofer, un bărbat în vârstă de 34 de ani.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 de către un tânăr de 21 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău, ar fi fost implicat într-o șicanare în trafic cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.
Ulterior, cei doi conducători auto ar fi oprit autoturismele într-o stație de alimentare, unde, potrivit sesizării, în urma unui conflict, bărbatul de 34 de ani l-ar fi agresat fizic și l-ar fi amenințat cu acte de violență pe tânărul de 21 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.