Tânără abuzată grav la un centru de recuperare din Carei. Anchetă de urgență a Poliției
O tânără de la un centru de recuperare din Carei ar fi fost abuzată sexual, titrează Opinie de Carei. Femeia a fost transportată la spital. O tânără de la centrul de recuperare neuropsihiatrică din mu...
O tânără de la un centru de recuperare din Carei ar fi fost abuzată sexual, titrează Opinie de Carei. Femeia a fost transportată la spital.
O tânără de la centrul de recuperare neuropsihiatrică din municipiul Carei a ajuns la spital, după ce ar fi fost abuzată sexual de un alt pacient al Centrului. Polițiștii au deschis în acest sens, mai spune sursa citată.
Tânăra ar fi fost rănită după ce a fost penetrată cu un corp străin, precizează juraliștii careieni.
Nu este primul scandal care vizează această instituție. În luna ianuarie a acestui an, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana din municipiul Carei, a decedat agățat de gardul centrului, după ce s-a chinuit groaznic înainte de a-și găsi sfârșitul. Acesta a stat cel puțin șase-șapte ore în gerul pătrunzător, având pe el doar un tricou și un scutec pampers.
Tânărul fusese pregătit pentru culcare de către angajații centrului. În pofida numeroaselor camere de supravghere, acesta a reușit să părăsească dormitorul și apoi clădirea centrului, vrând să fugă pentru a ajunge la rudele sale.
Ceilalți pacienți ai Centrului Cristiana au început să povestească prin oraș că, înainte de a încerca să fugă, tânărul de 21 de ani ar fi fost violat de un alt bărbat internat în același centru.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Eliezer Cleaning și-a deschis magazinul în Satu Mare. Produse românești pentru curățenie, sistem REFILL și gamă pentru detailing auto
Actualitate
FOTO. Primar revoltat în Satu Mare: ”Mai mulți au filmat incendiul decât au pus mâna să ajute”
Actualitate
FOTO. Accident pe DN 1C, în județul Satu Mare. Două mașini au ajuns în șanț
Actualitate
VIDEO. Bolile pe care le poți trata cu apa termală de la Tășnad
Actualitate
FOTO/VIDEO. A lovit o autospecială de poliție, după o urmărire în trafic, în Satu Mare. Tânărul șofer circula pe contrasens pe centură
Actualitate
FOTO. Femeie de 62 de ani, lovită pe trecerea de pietoni, pe strada Careiului din Satu Mare. Cum s-a petrecut totul
Actualitate
Biciclist de 73 de ani, acroșat de o autoutilitară în județul Satu Mare. Ambii au plecat de la locul accidentului
Actualitate
TROFEUL FIRMELOR 2026: 10 companii, o singură cupă. Competiția ajunge la cea de-a III-a ediție
Actualitate
Incendiu de vegetație aproape de adăpostul de câini din Satu Mare. Intervin pompierii
Actualitate