Doi sătmăreni s-au ales ieri cu dosar penal după o ”întâlnire” cu polițiștii. Oamenii legii i-au tras pe dreapta, iar după verificări, atât șoferul din Carei, cât și cel din Maramureș, au de dat explicații.
La data de 13 noiembrie a.c, în jurul orelor 13.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Carei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Mihai Viteazu, din municipiul Carei, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Carei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendat.
Tot la data de 13 noiembrie a.c, în jurul orelor 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Național 19, din localitatea Negrești-Oaș, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Maramureș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendat.