Un bărbat condamnat deja la peste 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor și violență în familie a primit o nouă pedeapsă după ce Judecătoria Carei l-a găsit vinovat într-un dosar de loviri și alte violențe.
Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul a avut loc în centrul unei comune din județul Satu Mare, pe fondul unui conflict mai vechi între două familii. Inculpatul a agresat un bărbat, pe care l-a lovit cu pumnul și apoi cu o bâtă în zona feței, provocându-i răni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. În timpul altercației, fiul minor al victimei a intervenit pentru a-și apăra tatăl, moment în care inculpatul l-a mușcat în zona gâtului. Minorul a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal administrat în cauză.
Judecătorii au reținut că declarațiile persoanelor vătămate au fost susținute de martori și de actele medico-legale. Deși inculpatul a negat că ar fi folosit o bâtă, instanța a apreciat că probele administrate confirmă agresiunea astfel cum a fost descrisă de victime.
Pentru cele două infracțiuni de loviri și alte violențe, inculpatul a fost condamnat la 9 luni de închisoare, respectiv 6 luni de închisoare.
Instanța a constatat însă că aceste fapte sunt în concurs cu o condamnare anterioară, prin care același inculpat primise 12 ani și 6 luni de detenție pentru viol asupra unui minor și violență în familie în formă continuată. În urma contopirii pedepselor, judecătorii au stabilit o pedeapsă finală de 12 ani și 11 luni de închisoare cu executare.
Hotărârea Judecătoriei Carei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
--------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ