Incidente dramatice între un tată și fiul său minor. În timp ce se aflau în tren, enervat că tânărul i-a tot spus că vrea să se sinucidă, bărbatul l-a agresat pe tânăr. După ce au coborât din tren și s-au urcat în mașină, tânărul s-a răzbunat și l-a lovit în mod repetat pe tatăl său, care se afla la volan, riscând să producă un accident rutier cu potențial tragic. Cert este că tânărul a cerut un ordin de protecție, iar magistrații Judecătoriei Carei i-au interzis bărbatului să se mai apropie de fiul său timp de trei luni.
Conform informațiilor PresaSM, tatăl agresiv a recunoscut în cadrul interogatoriul că l-a lovit pe minor în timp ce se aflau în tren, însă a justificat fapta prin aceea că petentul l-a lovit primul. De asemenea, agresorul a mai arătat că s-a enervat din cauză că fiul său îi spunea că se va sinucide. După ce au coborât din tren, i-a dat încă o palmă copilului pentru că a fost lovit, l-a prins de gât, iar - ulterior - în timp conducea maşina, pe timpul deplasării, copilul l-a apucat de guler, din spate, şi l-a lovit de mai multe ori.
Părinții minorului sunt divorțați de 8 ani, iar în urma divorțului locuința copilului a fost stabilită la tată. Din cauza unor certuri cu cei doi părinți, tânărul a ingerat medicamentele bunicii cu intenția de a-și lua viața, iar în urma acestui eveniment a fost internat la un spital de psihiatrie. Fiul va locui în următoarea perioadă la mama sa sau la bunică.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ