Ministerul Educației și Cercetării a modificat calendarul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat 2026, amânând cu o zi proba scrisă obligatorie a profilului: matematică și istorie. Examenul, programat inițial pentru marți, 30 iunie, va fi susținut miercuri, 1 iulie, în urma unei decizii excepționale adoptate pe fondul avertizării de cod roșu de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit Ministerului Educației, măsura a fost aprobată prin ordin de ministru și are ca obiectiv protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului.
Decizia a fost luată după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză de cod roșu de caniculă pentru ziua de 30 iunie, autoritățile considerând că desfășurarea examenului în aceste condiții ar putea afecta siguranța și confortul participanților.
„Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu - caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.”, a transmis Ministerul Educației
Singura modificare vizează proba scrisă obligatorie a profilului (proba Ec), la disciplina matematică și istorie, care va avea loc miercuri, 1 iulie, în loc de marți, 30 iunie, cum era prevăzut în calendarul inițial. Ministerul precizează că toate celelalte probe și etape ale examenului național de Bacalaureat se vor desfășura conform calendarului deja stabilit.
„Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.”, a mai transmis instituția Ordinul ministrului care modifică oficial calendarul examenului urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
