Val de AGRESIUNI. Trei persoane TĂIATE cu cuţitul în municipiul Satu Mare
Nu mai puţin de trei persoane au fost tăiate cu diferite obiecte ascuţite, fie că vorbim de cuţite fie că vorbim despre cioburi de sticlă. Toate cazurile au avut loc în acest sfârşit de săptămână. Toa...
Nu mai puţin de trei persoane au fost tăiate cu diferite obiecte ascuţite, fie că vorbim de cuţite fie că vorbim despre cioburi de sticlă. Toate cazurile au avut loc în acest sfârşit de săptămână. Toate cazurile sunt deja în atenţia organelor de poliţie, care au fost de faţă la toate aceste intervenţii.
"În data 23.04.2016, ambulanţa este solicitată prin 112 pe strada Grigore Ureche din Satu Mare - cu TCCA şi plagă tăiată supraorbital drept. În data de 24.04.2016 suntem solicitaţi pe strada Lucian Blaga - înţepată şi tăiată la nivel laterocervical stg. şi stare de ebrietate. Al treilea caz pe strada Fântânele – cu traumatism cranio facial, plagă contuză şi tăiată cu sticla în zona ochiului drept, o plagă occipitală şi o plagă tăiată la nivelul degetului trei al mâinii drepte", se araă în comunicatul remis de Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Citește și
Actualitate
FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație
Actualitate
FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos
Actualitate
Pensionară rămasă cu proteză de șold după o căzătură în autobuz a dat în judecată Transurban
Actualitate
Care este starea tinerei din Satu Mare, înjunghiată repetat de iubit. A fugit cu cuțitul în piept, pe stradă
Actualitate
Polițiștii și câini la frontieră cu Ungaria, în județul Satu Mare. Peste o mie de persoane verificate
Actualitate
FOTO. Alertă în Satu Mare! Șase echipaje au intervenit după țipete dintr-un bloc. Motivul i-a făcut pe toți să zâmbească
Actualitate
Tentativă la OMOR, vineri, în județul Satu Mare! Victima a fugit pe stradă cu cuțitul în piept
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate