Val de demisii în Consiliul Județean Satu Mare?! Nemulțumiri majore și amenințări
Tensiuni tot mai mari în rândul celor 184 de angajați ai Consiliului Județean Satu Mare, după ce salariile le-au fost diminuate semnificativ ca urmare a punerii în aplicare a unei decizii a Curții de ...
Tensiuni tot mai mari în rândul celor 184 de angajați ai Consiliului Județean Satu Mare, după ce salariile le-au fost diminuate semnificativ ca urmare a punerii în aplicare a unei decizii a Curții de Conturi. Vor fi situații în care unii angajați vor ajunge la salarii de 1.000 - 1.200 de lei.
Mulți funcționari susțin că nu vor mai rămâne în aceste condiții. Mai mult, aceștia acuză actuala conducere a Consiliului Județean că a pus în aplicare decizia Curții de Conturi fără să încerce, în mod real, să găsească o soluție.
Cu toate că nu prea ar exista pârghii legale în acest sens, existând și decizii judecătorești care întăresc decizia Curții de Conturi. Iar nerespectarea unei hotărâri judecătorești este sinonimă cu deschiderea unui dosar penal.
Unii angajați susțin că prin poziția de non-combat afișată de conducerea Consiliului Județean, s-ar urmări tocmai acest lucru: ”încurajarea” unor funcționari de a pleca și de a fi astfel schimbați.
Cu toate că președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a făcut apel la înțelegere din partea angajaților administrației județene și spune că singura soluție ar putea fi o amnistie fiscală.
”Am fost pus în fața unui fapt împlinit și nu am avut de ales decât să pun în aplicare decizia instanței care a validat decizia Curții de Conturi, care au constatat că aceste drepturi salariale nu au bază legală de acordare”, s-a apărat Pataki Csaba.
Reamintim că inspectorii Curții de Conturi au identificat anul trecut o serie de nereguli la nivelul unor sporuri acordate încă din anul 2010. Din câte se pare, este vorba despre două tipuri de sporuri. Concret, sporul de dispozitiv, care se acordă în cuantum de 25% pentru fiecare angajat, respectiv sporul de stabilitate, în valoare de 900 de lei. Concret, toți angajații vor avea salarii diminuate cu acest nivel.
Citește și
Actualitate
Câine-erou în Satu Mare: o tânără a fost salvată de la o agresiune în Micro 16. Martorii au trecut nepăsători
Actualitate
SATU MARE. Beat la volan, urmărit de poliție mai mulți km, și-a continuat fuga până a provocat un accident
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate