Meniu

Caută pe PresaSM

0

VAMA PETEA. Condamnat pentru conducere fără permis, un român și-a cumpărat un permis fals

Un individ, cu antecedente penale, rămas fără permis de conducere, a fost condamnat la închisoare cu executare luna aceasta de către magistrații Judecătoriei Satu Mare pentru săvârşirea infracțiunilor...

VAMA PETEA. Condamnat pentru conducere fără permis, un român și-a cumpărat un permis fals

Un individ, cu antecedente penale, rămas fără permis de conducere, a fost condamnat la închisoare cu executare luna aceasta de către magistrații Judecătoriei Satu Mare pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale după ce și-a cumpărat un permis de conducere fals. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce încerca să treacă prin Vama Petea.

Totul a început în data de 11.10.2020, în jurul orei 08,45, atunci când individul s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de ieşire din ţară în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, la volanul autoturismului marca Opel.

Cu ocazia controlului de frontieră, acesta a prezentat documentul tip permis de conducere”, model irlandez, aparent eliberat de catre autoritățile irlandeze la data de 16.05.2019, pentru categoriile B, C. Doar că acesta era fals.

În realitate, în cursul anului 2019, inculpatul a remis unei persoane neidentificate fotografii şi datele sale de identificare în schimbul procurării unui permis de conducere aparent eliberat de autorităţile din Irlanda, document cu privire la care s-a constatat că este contrafăcut. La termenul de judecată din data de 15.09.2022 inculpatul a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu,

Din fişa de cazier judiciar reiese că bărbatul a fost condamnat anterior pentru săvârşirea de infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice.

”Perseverenţa infracţională a inculpatului denotă lipsa de eficienţă a pedepselor primite anterior. Chiar dacă anterior s-a dispus împotriva inculpatului amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, acesta a perseverat în comiterea de infracţiuni, această amânare fiind ulterior revocată”, susțin judecătorii sătmăreni.

În final, individul s-a ales cu o pedeapsă de 2 ani şi 1 lună de închisoare în regim de detenţie. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 19 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite