Lucrările au fost deja demarate.
VIDEO. Celebrul Dan Negru, la Satu Mare! Critică la adresa proprietarilor hotelului Dacia
Celebrul om de televiziune Dan Negru a criticat stadiul în care a ajuns Hotelul Dacia din centrul municipiului Satu Mare. Acesta a spus că dintr-un simbol al municipiului Satu Mare, Hotelul Dacia a aj...
Celebrul om de televiziune Dan Negru a criticat stadiul în care a ajuns Hotelul Dacia din centrul municipiului Satu Mare. Acesta a spus că dintr-un simbol al municipiului Satu Mare, Hotelul Dacia a ajuns o pată neagră pe obrazul urbei.
Acesta a mai spus că imobilul monument istoric face notă discordantă cu restul zonei centrale, care arată modern și în ton cu Sărbătorile de Iarnă.
Reamintim că autoritățile sătmărene au solicitat noilor proprietari ai hotelului luarea unor măsuri urgente pentru conservarea monumentului istoric. Asta după ce mai mulți oameni ai străzii și-au făcut adăpost în sala aflată la parterul clădirii.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a precizat că le-a solicitat noilor proprietari să respecte destinația inițială a clădirii, respectiv cel de restaurant și de hotel. Edilul șef sătmărean a mai precizat că la începutul anului viitor așteaptă ca noul proprietar să depună documentația în vederea autorizării lucrărilor de reabilitare a clădirii.
Primăria Satu Mare a demarat deja lucrările de reabilitare a Pasajului pietonal Ștefan Ruha, astfel încât s-a achitat de angajamentele asumate.
Lucrările au fost deja demarate.
Zamfir Danciu, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, a precizat anterior pentru PresaSM că proprietarii țin legătura cu autoritățile din Satu Mare. În ceea ce privește renovarea, încă nu s-a solicitat niciun aviz din partea instituției. Avizul este obligatoriu dacă se intenționează să se demareze lucrările.
Reamintim că noul proprietar al Hotelului Dacia este firma Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag. Cei din conducerea companiei Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, cu sediul în Budapesta (Ungaria) au bătut palma cu foștii acționari ai Hotelului Dacia. Vorbim aici despre Beniamin Ţânţaş (50,5%), Felicia Piuian (36,9%) şi Silviu Valentin Sumlas (12,5%), potrivit ONRC.
Inaugurat în 1902, hotelul Dacia din Satu Mare a fost privatizat prin metoda MEBO în 1995, când foştii angajaţi au devenit acţionari. În 2007, clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri din Negreşti-Oaş – Vasile Ţânţaş, care a plătit 1,7 milioane de euro. Noul proprietar s-a angajat să o renoveze şi să o transforme într-un hotel de lux. Însă investiţiile au fost abandonate din cauza crizei.
Lucrările au fost deja demarate.
Citește și
Actualitate
A urcat beat pe ATV cu un copil de 7 ani. S-a răsturnat într-o curbă, în județul Satu Mare
Actualitate
Sătmăreanul care a lovit trei mașini și a fugit, prins de polițiști. După verificări s-a ales și cu dosar penal
Actualitate
FOTO/VIDEO. Ce spun polițiștii, cum s-a petrecut accidentul din Satu Mare. Șoferul a ajuns cu mașina răsturnată în șanț
Actualitate
FOTOGALERIE. Ministrul Cseke, în vizită la viitoarea creșă din municipiul Satu Mare. Ce spune primarul despre lucrări
Actualitate
FOTO. Mașină răsturnată în șanț (2 victime) după ce a lovit un stâlp de electricitate, în județul Satu Mare
Actualitate
Furt pe stradă, în plină zi, astăzi, în Micro 16. O femeie a fost atacată pe stradă
Actualitate
Șofer cu peste 3 la mie alcoolemie, condamnat după ce a provocat un accident dimineața. Ce explicație le-a dat judecătorilor
Actualitate
Sătmăreanul tras pe dreapta s-a ales cu dosar penal. Amenzi de zeci de mii de lei date ieri de polițiști
Actualitate
VIDEO. Tragedie la o fabrică de la limita județului Satu Mare. Un muncitor a murit după ce o bucată de lemn i-a străpuns abdomenul
Actualitate






