VIDEO. Cine este sătmăreanca care a salvat câinele rănit de petardă. Altfel ar fi murit
O sătmăreancă cu suflet enorm a salvat-o pe cățelușa rănită de o petardă în municipiul Satu Mare. Numele îngerului păzitor este Delia Silaghi, iar cățelușa salvată a fost numită după salvatoarea: Lia....
O sătmăreancă cu suflet enorm a salvat-o pe cățelușa rănită de o petardă în municipiul Satu Mare. Numele îngerului păzitor este Delia Silaghi, iar cățelușa salvată a fost numită după salvatoarea: Lia.
Totul s-a întâmplat în data de 30 decembrie 2019, pe strada Botizului, în zona cimitirelor. Lia locuia într-o cușcă improvizată de localnicii din zonă. Tot oamenii o și hrăneau, aruncându-i mâncare.
Din câte se pare, o petardă i-a explodat chiar lângă față, rănind-o grav. Acesta a fost momentul în care Delia Silaghi a luat cățelușa și i-a salvat viața, transportând-o la Cabinetul Veterinar Dr. Sabados Florin.
În acest moment, cățelușa este foarte vioaie și fericită, după cum se poate observa și din imaginile de mai jos:
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeâean de Poliție Satu Mare, Paula Gabor, a declarat pentru PresaSM că autorii încă nu au fost prinși, dar polițiștii continuă cercetările în vederea identificării celor vinovați.
Cert este faptul că acea petardă nu a explodat în gura câinelui, după cum susține chiar și medicul veterinar Florin Sabados, ci în exterior. Potrivit informațiilor PresaSM, principalii suspecți ar fi niște copii minori, dar niciun vecin nu vrea să depună mărturie în acest sens.
Citește și
Actualitate
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate
Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă
Actualitate
Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control
Actualitate