VIDEO. Dosar penal în cazul polițistului sătmărean care a accidentat grav un minor
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a dat publicității primele informații din ancheta privind accidentul în care a fost implicat un polițist. Agentul, aflat la volanul unei mașini, nu a mai pu...
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a dat publicității primele informații din ancheta privind accidentul în care a fost implicat un polițist. Agentul, aflat la volanul unei mașini, nu a mai putut face nimic pentru evitarea impactului cu un minor, care a traversat ilegal strada.
Concret, vineri, 18 octombrie, în jurul orei 14.00, poliţia a fost sesizată că pe strada Satu Mare, din localitatea Livada, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unui pieton.
Un tânăr, în vârstă de 28 de ani (polițist, potrivit informațiilor PresaSM), din Satu Mare, care se deplasa cu un autoturism pe raza localităţii Livada, a surprins şi accidentat un minor de 13, din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului în fugă, fără să se asigure și prin loc nepermis.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale, fiind preluat de o ambulanţă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate