VIDEO. Incendiu violent în Negrești-Oaș. Intervenția a durat aproape cinci ore
Azi noapte la ora 00:55, pompierii negreșteni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Negreşti Oaş. La sosirea forțelor, 12 pompieri cu 2 autospeciale d...
Azi noapte la ora 00:55, pompierii negreșteni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Negreşti Oaş.
La sosirea forțelor, 12 pompieri cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor și o ambulanță SMURD, incendiul se manifesta violent la întreaga anexă.
Concomitent cu realizarea dispozitivelor de stingere, salvatorii au intervenit pentru eliberarea animalelor surprinse în interior: cinci porci, șase găini, un cal și un mânz. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului, care a suferit arsuri la tălpi în încercarea de a salva animalele până la sosirea pompierilor, respectiv unei femei (proprietara casei învecinate), care a suferit un atac de panică.
Pompierii au intervenit mai bine de 4 ore și jumătate, reușind să protejeze casa de locuit, care era corp comun cu anexa incendiată, dar și cele două case învecinate aflate la distanțe foarte mici.
În incendiul izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la un cablu electric defect, au ars aproximativ 10 tone de fân, aproximativ 30 mc de lemne de foc, acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și un porc.
De mare folos le-a fost pompierilor hidrantul stradal situat chiar în fața casei, reducând astfel timpul necesar realimentarii cu apă necesară stingerii
Citește și
Actualitate
Adolescentă trimisă în judecată după o agresiune șocantă într-un parc din Satu Mare. Victima a fost bătută până și-a pierdut cunoștința
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sătmăreancă găsită în viață după ore de căutări. Jandarmul Bogdan Moisi este eroul zilei
Actualitate
Mobilizare a sătmărenilor pentru găsirea Emiliei Tătar. Acțiune de amploare în Homoroade
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
Zile caniculare la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben. Ce temperaturi sunt așteptate și când expiră avertizarea meteo
Actualitate