VIDEO. Întârziere uriașă pentru trenul Satu Mare - București, după ce o locomotivă a luat foc
Magistrala 300 a fost blocată ca urmare a unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de marfă. Ca urmare, mai multe două trenuri de pasageri, inclusiv Satu Mare - București, au înregistrat întâ...
Magistrala 300 a fost blocată ca urmare a unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de marfă. Ca urmare, mai multe două trenuri de pasageri, inclusiv Satu Mare - București, au înregistrat întârzieri uriașe.
Magistrala 300 a fost blocată, la ieșirea din Valea Lungă spre Blaj, după ce locomotiva unui tren cu 39 de vagoane încărcate cu uree a fost cuprinsă de flăcări, titrează cei de la Hotnews. De vină pentru producerea incendiului ar fi fost un scurtcircuit la motorul electric.
La locul incidentului au ajuns echipaje ale ISU Alba care, după întreruperea alimentării cu energie electrică, au reușit să lichideze incendiul în aproximativ cinci ore.
Astfel, două trenuri de pasageri, printre care și Satu Mare - București, au înregistrat întârzieri. Trenul IR 1742 Satu Mare - București a acumulat șase ore întârziere, adică pasagerii au ajuns în Capitală după un drum care a durat 21 de ore, în loc de cele 15 ore potrivit mersului trenurilor.
[video_youtube id=""]
Întârzierile, dar și viteza mică de rulare sunt printre principalele nemulțumiri ale sătmărenilor care folosesc mijloacele CFR, mai ales atunci când vine vorba despre trenurile de lung parcurs. Drumul de 15 ore spre București, dar și "Trenurile Soarelui", care fac legătura cu litoralul românesc, i-au făcut pe sătmăreni să spună că este mai simplu și mai eficient să cumpere bilete de avion.
Atunci când Tarom a anunțat introducerea zborurilor către Constanța, pasagerii au precizat că preferă să plătească biletul de avion, dar să ajungă de "zece ori mai repede la destinație". Zborurile către litoral sunt printre cele mai populare, nu doar pentru pasagerii sătmăreni.
De altfel, Aeroportul Internațional Satu Mare a înregistrat în ultimii ani recorduri de pasageri, nu doar pe cursele interne, ci și pentru cea spre Londra.
Citește și
Actualitate
FOTO. Abandonată de meșter, o femeie (65 ani) a intrat să sape o fântână, în Odoreu. A rămas blocată
Actualitate
Camion plin cu lemne, în flăcări, în județul Satu Mare. Intervin pompierii cu două autospeciale
Actualitate
Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice
Actualitate
FOTO. Campania verii la BSG Amanet & Exchange: 10 clienți vor pleca acasă cu câte 1.000 EURO CASH!
Actualitate
Topul celor mai râvnite licee din Satu Mare. Care sunt specializările cu cele mai mari medii de intrare
Actualitate
Lecție de omenie la Spitalul Județean Satu Mare. O mamă povestește cum i-a fost salvată speranța
Actualitate
Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo
Actualitate
Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă
Actualitate
OPINIE. Rușine, Garda de Mediu și APM! PresaSM a aflat ceea ce instituțiile statului nu au fost în stare să descopere. Dacă asta înseamnă protecția mediului, atunci să plece acasă!
Actualitate
FOTO/VIDEO. Posibila sursă a mirosului de plastic ars din tot județul Satu Mare. Arde un depozitul de deșeuri, la aproximativ 15 kilometri de granița României
Actualitate
FOTO. Avem ora la care Satu Mare s-a umplut de fum! Senzorii arată cu exactitate: ce substanțe periculoase sunt în aer
Actualitate