Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Micuța Natalia (8 ani), îngerul care a unit o țară în jurul ei, condusă pe ultimul drum în Supur

Comunitatea din Supuru de Jos, județul Satu Mare, rămâne copleșită de durere după ce Natalia Ioana Bîrsan, fetița de doar 8 ani care a impresionat o țară întreagă prin lupta ei cu o boală necruțătoare...

VIDEO. Micuța Natalia (8 ani), îngerul care a unit o țară în jurul ei, condusă pe ultimul drum în Supur

Comunitatea din Supuru de Jos, județul Satu Mare, rămâne copleșită de durere după ce Natalia Ioana Bîrsan, fetița de doar 8 ani care a impresionat o țară întreagă prin lupta ei cu o boală necruțătoare, s-a stins luni, în jurul orei 11.30. Natalia urma să împlinească nouă ani în ianuarie. Astăzi, satul este mai sărac: un copil cu ochi blânzi și zâmbet cald a plecat prea devreme dintre cei vii. Micuța Natalia a fost condusă pe ultimul drum miercuri, la ora 13:00, la capela din Supuru de Jos, acolo unde sute de oameni au venit să o plângă și să fie alături familiei greu încercate. Lacrimile, florile albe și tăcerea apăsătoare au arătat cât de profund a fost impactul pe care fetița l-a avut asupra comunității.

Timp de aproape doi ani, Natalia a purtat o luptă cumplită împotriva neuroblastomului în stadiul IV. A îndurat zeci de internări, tratamente agresive, proceduri dureroase și nenumărate zile în care doar morfina îi mai putea liniști suferința. A fost tratată în Cluj-Napoca, București și la renumita clinică Bambino Gesù din Italia. Și totuși, în mijlocul durerii, Natalia a rămas copil: a zâmbit, s-a jucat, a visat. A demonstrat o forță pe care mulți adulți nu ar putea să o ducă.

„Puiul nostru e acum un înger”, au transmis, sfâșiați, părinții Bianca Maria și Ionel. „Ai lăsat un gol imens în sufletele noastre”, a scris mama într-un mesaj care a frânt inimile tuturor celor care au urmărit drama familiei.

Povestea micuței a mobilizat oameni din toată țara. La apelurile repetate ale PresaSM, mii de persoane au donat, au organizat campanii și au sperat alături de familie. Natalia a reușit ceea ce puțini pot: să aducă împreună suflete, să schimbe mentalități și să inspire prin luptele ei. În Supuru de Jos, liniștea din aceste zile este apăsătoare. Tristețea se simte peste tot — pe ulițe, în curțile oamenilor, în privirile celor care au fost ieri la înmormântare. Un înger a plecat, dar amintirea lui rămâne.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Drum lin către îngeri, Natalia. Nu te vom uita niciodată.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite