”Urmare a incidentelor semnalate în cartierul Micro 6 din municipiul HUNEDOARA, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și jandarmerie”, transmite ziarul local Hunedoara Liberă.Poliția, jandarmii si luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale sunt în zonă. Au aplanat situația și urmează ca toți cei implicați sa fie identificați si trași răspundere, transmite publicația locală. Trei dintre persoanele care au luat parte la aceste incidente au fost deja reținute și sunt conduse la sediul poliției urmând a fi audiate cu privire la comiterea infracțiunilor de ultraj tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere (întrucât două dintre autospecialele de poliție au fost avariate în cursul intervenției). Intervenția polițiștilor era una de verificare a respectării deplasării spațiul public pe parcursul stării de urgență. Aceștia au identificat o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, care ar fi fost introdusă întruna dintre autospecialele de poliție întrucât nu a avea asupra sa documentele prevăzute de lege și, mai mult decât atât, era recalcitrantă, moment în care o parte dintre cei prezenți în zonă au devenit violenți la adresa polițiștilor, transmite presa locală.
VIDEO. Polițiști/jandarmi puși pe fugă în România. Au scos pistoalele, oamenii au răspuns cu pietre
Mai mulți polițiști, jandarmi și agenți de poliție locală din Hunedoara au fost alungați, sămbătă, în cartierul Micro 6 de către mai mulți oameni fruioși care le-ar fi reproșat un abuz. Oamenii au înc...
Mai mulți polițiști, jandarmi și agenți de poliție locală din Hunedoara au fost alungați, sămbătă, în cartierul Micro 6 de către mai mulți oameni fruioși care le-ar fi reproșat un abuz. Oamenii au început să arunce cu pietre, au avariat mașinile de poliție și unii au sărit la bătaie. Agenții de poliție au scos pistoalele și le-au îndreptat spre persoanele recalcitrante, dar nu au făcut uz de armă. În schimb au părăsit zona sub un tir de pietre.
Citește și
Actualitate
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare
Actualitate