Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Sute de percheziții în această dimineață, în mai multe județe din țară

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la ni...

VIDEO. Sute de percheziții în această dimineață, în mai multe județe din țară

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară.

Astfel, astăzi, 3 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 356 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, fals, constituirea unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, contrafacere, falsificarea de instrumente oficiale, proxenetism, contrabandă, delapidare, trafic de influență, abuz în serviciu, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, furt calificat, lipsire de libertate, tâlhărie calificată, șantaj și infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 16 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 16 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 20 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 22 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite