Bóné József-Zsolt, bărbatul acuzat că a ucis-o pe Alisia, tânăra de 18 ani din Parhida, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Bihor. Înainte de a fi prezentat instanței, suspectul a fost dus din nou la locul crimei și audiat de procurori. Escortat în cătușe de polițiști și mascați, bărbatul de 39 de ani a declarat în fața jurnaliștilor că nu a intenționat să o omoare pe adolescentă, însă a susținut că fapta ar fi fost comisă „din gelozie”. Întrebat dacă își dorea o relație cu victimă și dacă aceasta l-a respins, suspectul a răspuns afirmativ. Alisia era elevă la un liceu agricol și efectua practică la ferma de capre din Parhida unde Bóné lucra ca cioban, informează ebihoreanul.ro
Declarații și detalii șocante
La Tribunalul Bihor, suspectul a fost adus purtând același tricou pătat cu sângele victimei, observat și în imaginile surprinse după capturarea sa. Acesta avea și un bandaj în zona gâtului. Potrivit imaginilor apărute vineri seara, bărbatul prezenta o rană la gât, existând suspiciuni că ar fi încercat să se sinucidă.
În fața instanței, Bóné a avut răspunsuri scurte la întrebările jurnaliștilor. A spus că „nu a vrut” să o ucidă pe tânără, dar a indicat gelozia drept motiv al atacului. De asemenea, a afirmat că regretă cele întâmplate. Judecătorii Tribunalului Bihor au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.
„Dispune arestarea preventivă a inculpatului Bóné József-Zsolt (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.05.2026 și până la data de 07.06.2026 inclusiv”, se arată în soluția instanței. La ieșirea din Palatul de Justiție, suspectul a reiterat că gelozia a stat la baza crimei.
Dus din nou la locul crimei
Sâmbătă dimineață, înainte de prezentarea în fața magistraților, anchetatorii l-au dus pe suspect în lanul de rapiță din Parhida, comuna Tămășeu, pentru reconstituirea faptelor. Potrivit surselor judiciare, imediat după capturare, în seara precedentă, acesta fusese deja transportat la locul crimei pentru a le explica anchetatorilor cum s-a produs atacul. La reconstituirea de sâmbătă au participat mai mulți polițiști și un avocat din oficiu.
Și-a recunoscut fapta după capturare
Bóné József-Zsolt a fost prins vineri seară, după aproximativ șase ore de căutări. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță aflat la circa un kilometru de locul crimei și a fost depistat cu ajutorul camerei cu termoviziune a elicopterului mobilizat în operațiune. Potrivit martorilor și surselor din anchetă, imediat după încătușare, bărbatul a recunoscut că a ucis-o pe tânăra de 18 ani cu un briceag, lovind-o de mai multe ori în zona gâtului.
Surse apropiate anchetei susțin că autopsia efectuată vineri seara a evidențiat mai multe leziuni: o rană în zona gurii, posibil provocată prin lovire cu palma sau pumnul, multiple răni la gât și o plagă superficială în zona abdomenului. Suspectul lucra la aceeași fermă unde victima efectua practica școlară. Bărbatul are antecedente penale grave, după ce în trecut a executat o pedeapsă pentru o tâlhărie urmată de omor, comisă asupra unui vârstnic.
Jozsef Zsolt Bóné fusese condamnat de Tribunalul Bihor în anul 2010 la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Acesta fusese arestat în 22 octombrie 2008 și ar fi urmat să execute pedeapsa până în 30 aprilie 2027. Cu toate acestea, în 24 aprilie 2025, Judecătoria Satu Mare a dispus eliberarea sa condiționată din Penitenciarul Satu Mare. Instanța a apreciat că bărbatul a dat „dovezi temeinice de îndreptare”, iar perioada executată era suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.
La momentul liberării condiționate, acesta executase peste 6.000 de zile de detenție, la care s-au adăugat zile considerate executate în baza măsurilor compensatorii, precum și a activităților lucrative și educative desfășurate în penitenciar.
În timpul detenției, bărbatul ar fi absolvit clasa a VII-a și ar fi participat la mai multe programe educative și psihologice, inclusiv programe dedicate diminuării furiei, impulsivității și comportamentului agresiv, potrivit sursei citate. Ancheta în cazul crimei din Bihor este coordonată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.