Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. UDMR Satu Mare: Câte mandate speră să obțină în Parlament

Liderii UDMR Satu Mare sunt optimiști că vor reuși nu doar să își păstreze locurile din Parlament, ci, în funcție de numărul de voturi câștigate, chiar să obțină și locuri în plus. "Toată lumea s-a aș...

VIDEO. UDMR Satu Mare: Câte mandate speră să obțină în Parlament

Liderii UDMR Satu Mare sunt optimiști că vor reuși nu doar să își păstreze locurile din Parlament, ci, în funcție de numărul de voturi câștigate, chiar să obțină și locuri în plus.

"Toată lumea s-a așteptat la o prezență mare, dar a fost o prezență foarte mică. Am văzut exit-poll-urile, iar la nivel național suntem undeva la 6%. La nivel de județ e greu de aproximat", a spus președintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba despre rezultatele alegerilor.

Dacă vor obține între 33.000 - 38.000 UDMR își va păstra (un post de senator și două posturi de deputați) sau chiar își va mări numărul de locuri din Parlament.

"Consider că la nivel de municipiu am reușit mobilizarea electoratului, care a înțeles că investițiile majore necesită sprijin de la nivel parlamentar. Vreau să mulțumesc tuturor care au ieșit la vot, indiferent cu cine au votat. În special vreau să mulțumesc celor care au votat cu echipa noastră. Deocamdată este vorba despre un exit-poll și consider că trebuie să așteptăm rezultatul final dar sper că ne vom consolida pozițiile la nivelul legislativului României," a spus  Kereskényi Gábor.

La cum arată rezultatele, Magyar Lorand și Turos Lorand și-au câștigat locurile de parlament pe care le-au deținut și în ultimul legislativ. Șanse la fel de mari are și Nagy Szabolcs, care este la prima sa candidatură pentru Parlamentul României.

Citește și

Incendiu în municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

Incendiu în municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 5 minute
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 26 minute
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 17 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite