Accident grav în Satu Mare. O dubă a dat peste un pieton. Victima, în comă
Accident cu urmări foarte grave în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 18.30, pe strada Toamnei. Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, un tânăr, în vâ...
Accident cu urmări foarte grave în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 18.30, pe strada Toamnei.
Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui microbuz de transport marfă al unei firme de curierat rapid, nu ar fi fost atent la efectuarea unei manevre de mers înapoi, acroșând un pieton.
Victima, care se afla în traversarea străzii prin loc nepermis și prin spatele autoutilitarei, a dat cu capul de asfalt, impactul provocându-i răni foarte grave. La ajungerea echipajului medical de prim-ajutor, pietonul era în comă.
Potrivit informațiilor obținute de reporterii PresaSM, victima este un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Satu Mare, care a fost dus la Unitatea de Primire Urgențe.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
Citește și
Actualitate
Doi sătmăreni au șocat internetul! Un tată și-ar fi transformat fiul în ”actor” de filme pentru adulți
Actualitate
VIDEO. ”Lupi de baltă” în municipiul Satu Mare! Trei exemplare, filmate noaptea în zona Podului Transilvania
Actualitate
FOTO/VIDEO. Medicul care ar fi uitat bucăți de lemn în fața unui pacient, în anchetă. Reacția Spitalului Negrești-Oaș
Actualitate
FOTO. Cine este femeia din Oradea care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49. Ce va face cu banii
Actualitate
ALERTĂ! Deținut evadat, filtre între Satu Mare și Baia Mare. Ar fi amenințat că își omoară soția
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident frontal, pe DN1C, în Satu Mare. Șoferul ar fi evitat o semiremorcă și a intrat pe contrasens
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O mașină a ajuns în șanț. Adolescentă transportată la spital
Actualitate
Amenințări cu moartea pe TikTok, în județul Satu Mare. Scandal între familii, scăpat de sub control
Actualitate
Un nou val de căldură lovește Satu Mare. Meteorologii au emis avertizare Cod galben. Când intră în vigoare
Actualitate