Meniu

Caută pe PresaSM

0

Adio, bani pentru profesori și școală! Amenzi pentru cei care pretind ”atenții și cadouri”

Personalul din unităţile de învăţământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, dacă pretinde elevilor, în mod direct sau indirect, sume sau alte foloase patrimoniale, potrivit unui proiect ...

Personalul din unităţile de învăţământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, dacă pretinde elevilor, în mod direct sau indirect, sume sau alte foloase patrimoniale, potrivit unui proiect adoptat tacit, luni, de Senat.

Potrivit iniţiatorului, „în unităţile de învăţământ de stat şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sau chiar în afara acestor spaţii, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpuşilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare şi de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora”.

Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor se fac de către ofiţerii sau agentul de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu competenţe în domeniu, la sesizarea elevilor, părinţilor sau cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, mai prevede proiectul de act normativ.

Sunt exceptate de la prevederile prezentelor dispoziţii legale activităţile de pretindere sau strângere a sumelor de bani sau a altor foloase patrimoniale cazurile ce privesc activităţi extracuriculare, astfel cum sunt excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile sau alte asemenea activităţi care nu privesc în mod direct actul de educaţie”, conform iniţiatorului.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011 va fi dezbătută şi votată în Camera Deputaţilor, for legislativ în acest caz.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 19 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite