CRIMELE nerezolvate ale SĂTMARULUI. Criminali încă în LIBERTATE
Dincolo de apelurile la liniște sau alte informații cu caracter propagandistic, sătmărenii trebuie să știe că numărul omuciderilor în județ s-a dublat. Concret, dacă în 2014 am avut două cazuri de omu...
Dincolo de apelurile la liniște sau alte informații cu caracter propagandistic, sătmărenii trebuie să știe că numărul omuciderilor în județ s-a dublat. Concret, dacă în 2014 am avut două cazuri de omucidere, în 2015 s-a ajuns la cinci cazuri, din care două de pruncucidere!
Cel mai mare caz nerezolvat al anului trecut este cel al uciderii a doi bebeluși, faptă petrecută în luna mai. Totul s-a întâmplat în cartierul Micro 15, pe Aleea Milcov. Este vorba despre doi gemeni, care se pare că au fost născuţi prematur. Aceştia ar fi avut între şapte şi opt luni. Din câte se pare, copiii ar fi suferit mai multe plăgi înjunghiate la nivelul abdomenului. Aceştia au fost plasaţi de către criminal sau criminali în două cutii de carton, corpurile neînsufleţite fiind descoperite de către doi oameni ai străzii.
Cel mai mare caz nerezolvat al anului 2014 a fost cel uciderii Gabrielei Dorgai, în vârstă de 41 de ani, mamă a unei fete de 17 ani şi actriţă la Secţia română a Teatrului de Nord Satu Mare.
Totul s-a produs în luna noiembrie, atunci când unul sau mai mulţi autori au tras-o efectiv de pe dig, au dezbrăcat-o şi au omorât-o pe actriţă pe malul Someşului. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marinela Pop, a confirmat infracţiunea de omor. Cert este faptul că scopul infracţiunii a fost de la bun început cel de viol şi crimă, în condiţiile în care poşeta, în care se aflau bani şi alte bunuri, a rămas intactă.
Corpul neînsufleţit al actriţei a fost descoperit de către Ingrid Doboş, o tânără care se plimba cu bicicleta pe dig. În primă fază a observat o poşetă aruncată pe malul Someşului, motiv pentru care tânăra a coborât şi a ridicat poşeta.
A mers acasă, iar împreună cu bunica sa a decis să revină la faţa locului. Au coborât, iar bunica fetei a găsit cadavrul, care era dezbrăcat, având doar o singură cizmă pe un picior. Tânăra a apelat imediat Poliţia.
Totuşi, la începutul anului trecut, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a exclus orice fel de legătură cu cazul Kardos Gyurik Krisztina, de 36 de ani, care a fost omorâtă în timp ce alerga pe malul Dunării, în Budapesta. Concret, este exclusă ipoteza unui posibil criminal în serie. „Nu există nicio legătură cu crima din Ungaria! (…) Nu avem niciun fel de date care să ne ducă la ideea că avem un criminal în serie”, a spus Marinela Pop.
Citește și
Actualitate
Accident grav la Luna Șes. Persoană răsturnată cu ATV-ul și prinsă sub vehicul. Au intervenit pompierii și descarcerarea
Actualitate
Accident cu trei victime în județul Satu Mare. O mașină a ajuns în șanț. Printre răniți, un copil de doar 2 ani
Actualitate
FOTO. Poliția explică modul în care s-a produs accidentul din Micro 17. Motociclistul a ajuns la Urgență
Actualitate
SCANDAL lângă un club din Satu Mare! Un tânăr a fost făcut KO cu un pumn și a ajuns la spital. Agresorul, reținut
Actualitate
FOTO. Accident în sensul giratoriu din Micro 17. Motociclist lovit de un microbuz. Victima, rămasă la pământ
Actualitate
Mesaj emoționant al unei mame pentru medicii de la Spitalul Județean. I-au salvat copilul după ani de încercări fără rezultat
Actualitate
Tânăr de 23 de ani, recrutat pentru furturi în serie. Primea doar 150 de lei, în timp ce complicii dispăreau cu prada
Actualitate
Se extinde unul dintre cele mai cunoscute lanțuri locale din Satu Mare. Derșidan pregătește o investiție importantă
Actualitate
VIDEO. Echipajul unei ambulanțe aflate în misiune, atacat cu bâte, topoare și pietre într-un județ din țară. Totul din cauza zvonurilor de pe Tik Tok
Actualitate