Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor informații potrivit cărora un angajat al unei școli, în vârstă de circa 40 de ani, la de la școala generală din Andrid, ar fi suspectat de pornografie infantilă. Informațiile au fost confirmate de către colegii bărbatului, în timp ce surse din Inspectoratul Județean Școlar susțin că ar fi vorba despre chestiuni legate de anumite licitații publice. În acest sens, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și luptătorii din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au descins joi la domiciliul bărbatului, de unde ar fi ridicat mai mult bunuri.
Mai mult, oamenii legii au descins și la școala generală, de unde au ridicat mai multe calculatoare. Motiv din care activitatea școlii a fost afectată, în condițiile în care unele programe informatice administrative erau instalate pe acele unități confiscate.
Surse din conducerea școlii au declarat pentru PresaSM că situația este una ciudată și nu le vine să creadă că acuzațiile ar putea fi adevărate.
”Au venit polițiștii și ne-au arătat mandatul de percheziție. Au ridicat mai multe calculatoare. Colegul se bucură, totuși, de prezumția de nevinovăție. O să convocăm Consiliul Profesoral și Consiliul de Administrație să vedem ce este de făcut. Colegul nu a fost încă suspendat din activitate”, au declarat surse avizate pentru PresaSM.
Ancheta DIICOT este în plină desfășurare, dar în comuna Andrid circulă deja tot felul de zvonuri, dar cert este că aproape nimeni nu l-ar fi suspectat pe dascăl de astfel de infracțiuni.
Reporterii PresaSM au aflat că suspectul nu ar fi fost reținut, acesta aflându-se în libertate.
NOTA REDACȚIEI: Informațiile din articolele PresaSM pot fi preluate doar cu citarea sursei. Vă mulțumim pentru înțelegere!
ANCHETĂ DIICOT. Procurorii și polițiștii au descins la o școală din județul Satu Mare
Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor informații potrivit cărora un angajat al unei școli, în vârstă de circa 40 de ani, la de la școala generală din Andrid, ar fi suspectat de pornografie infa...
Citește și
Actualitate
Tată și fiu, condamnați împreună după un scandal violent într-un bar din Odoreu
Actualitate
EXCLUSIV | Captură COLOSALĂ de droguri în Satu Mare. 80 de kg de cannabis, ascunse într-un plafon modificat al unei autoutilitare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19A, în Ardud. O femeie pe ATV a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu un motociclist
Actualitate
ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de grindină si vijelie în județul Satu Mare
Actualitate
Facebook a picat pentru unii utilizatori din România: ”Cont indisponibil temporar”. Probleme și în alte țări
Actualitate
Și-a cumpărat, practic, libertatea în fața judecătorilor. L-a costat exact 2.500 de lei. Victima a plătit cheltuielile de judecată
Actualitate
Cod galben de furtuni pentru județul Satu Mare. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Actualitate
Averse și temperaturi în scădere la Satu Mare. Cum va fi vremea săptămână următoare
Actualitate
Ordin de protecție dispus de judecătorii sătmăreni după o avalanșă de amenințări online. Răzbunarea unui fiu pe amanta tatălui infidel
Actualitate