Meniu

Caută pe PresaSM

0

BARAJE de gunoaie pe râurile din județ. Sătmărenii aruncă orice (FOTOGALERIE)

Cursurile de apă din judeţul Satu Mare sunt poluate cu PET-uri, pungi din plastic şi deşeuri din construcţii. Oficialii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare susțin că degeaba au luat leg...

Cursurile de apă din judeţul Satu Mare sunt poluate cu PET-uri, pungi din plastic şi deşeuri din construcţii. Oficialii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare susțin că degeaba au luat legătura cu primăriile din județ pentru a întreține cursurile de apă, căci nu se prea mișcă nimic. igienizare
”Am făcut controale la primării, împreună cu Garda de Mediu și cu Instituția Prefectului. Încercăm să sensibilizăm oamenii. Lumea așteaptă multe de la noi, dar trebuie să știe că SGA nu este gunoierul cursurilor de apă. Noi avem alte atribuții. Dar, cu toate acestea, facem acțiuni repetate, în colaborare cu diferite instituții, precum Penitenciarul, pentru salubrizarea cursurilor de apă”, a spus directorul SGA Satu Mare, Vasile Andrieș. 
Reprezentanţii SGA Satu Mare susţin că cele mai poluate sunt “cursurile de apă care trec prin apropierea oraşelor sau a zonelor rurale, unde funcţionează bazele de producţie a unor firme”. adrian Yamc Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor au identificat depozite de deșeuri menajere pe malurile ori în apropierea cursurilor de apă. Mai exact, pe râul Someș și afluenți, în municipiul Satu Mare, localitatea Vetiş, localitatea Culciu Mare, localitatea Odoreu şi localitatea Medieşu Aurit. igienizare01 De asemenea, au fost sesizate probleme pe Valea Rea în localitatea Bixad, pe Valea Satului în localitatea Racşa, pe râul Tur în orașul Negreşti Oaş şi pe canalul Crasna Veche în localitatea Ghilvaci. somes Depozitări de deşeuri din construcții au fost depistate pe râul Someș în municipiul Satu Mare, în localitatea Păuleşti, localitatea Odoreu, localitatea Someşeni, localitatea Medieşu Aurit, respectiv pe Valea Rea în localitatea Bixad.  

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 15 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 21 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 22 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 23 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite