FOTO/VIDEO. Bărbat decedat într-un șanț, pe marginea DN 19. Primele concluzii ale anchetatorilor
Descoperire șocantă făcută astăzi de un localnic din localitatea Ciuperceni. Mai exact, în șanțul de pe marginea Drumului Național 19. La fața locului au ajuns echipaje de prim-ajutor ale Inspectoratu...
Descoperire șocantă făcută astăzi de un localnic din localitatea Ciuperceni. Mai exact, în șanțul de pe marginea Drumului Național 19. La fața locului au ajuns echipaje de prim-ajutor ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, dar victima a fost deja decedată și nu s-a mai putut face nimic.
Motiv pentru care a fost solicitat un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță pentru a se constatat decesul, potrivit procedurilor în vigoare.
[gallery columns="2" size="full" ids="39432,39433"]
Polițiștii criminaliști au început deja la fața locului cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a decedat bărbatul. Din câte se pare, încă nu se cunoaște identitatea victimei.
Cert este că victima nu prezenta urme vizibile de violență, ceea ce înseamnă că nu a fost victima vreunui accident rutier sau al unei infracțiuni comise cu violență.
Corpul neînsuflețit urmează să fie depus la Prosectura Spitalului Județean în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauzele care au produs decesul bărbatului.
Citește și
Actualitate
Noapte de coșmar după botez. Și-a luat bebelușul și a fugit la părinți, soțul a venit și a spart geamul
Actualitate
Primarul Kereskenyi: ”Primăria nu cedează șantajului. Beny Alex vrea 26 milioane de lei din banii sătmărenilor pentru ștrandul pe care l-a distrus”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Liber la demenți! Incendii provocate de inconștienți în mai multe zone din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Filtre pe drumurile sătmărene ce duc către frontiera cu Ungaria. Sute de mașini verificate, amenzi de mii de lei
Actualitate
Focare de hepatită A în mai multe localități din județul Satu Mare. Zeci de cazuri raportate într-o singură lună
Actualitate
FOTO. Beneficiile apei termale de la Tășnad sunt de neegalat
Actualitate
FOTO. ALERTĂ la Odoreu! A dat foc fostei ferme „Cucu”, apoi ar fi încercat să dea o nouă lovitură
Actualitate
FOTO. Fugarul de la Penitenciarul Baia Mare a fost prins. Unde l-au găsit mascații
Actualitate
Sătmărenii nu scapă în weekend de avertizările meteo. O nouă atenționare emisă de ANM
Actualitate