BOMBĂ! Alegeri anticipate în Medieșu Aurit?! Primarul, declarat incompatibil de judecători
Primarul comunei Medieșu Aurit, Radu Mihai Iancu, a fost declarat incompatibil de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au menținut astfel decizia Curții de Apel București în pr...
Primarul comunei Medieșu Aurit, Radu Mihai Iancu, a fost declarat incompatibil de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au menținut astfel decizia Curții de Apel București în procesul intentat de către Agenția Națională de Integritate împotriva primarului comunei Medieșu Aurit.
”Decizia nr. 3710/21.11.2017. Respinge recursul declarat de Iancu Mihai Radu împotriva Sentinţei nr. 956 din 03 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2017”, este soluția pe scurt a judecătorilor.
Reamintim faptul că Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Radu Iancu pe motiv că ar fi ocupat în același timp și funcția de administrator al unei societăți comerciale și pe cea de viceprimar.
Potrivit ANI, Radu Mihai Iancu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2012 – 27 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
”Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, precizează ANI.
Citește și
Actualitate
El 17, ea 13. S-au cunoscut la cules de căpșuni și au un copil. Judecat pentru viol asupra unui minor
Actualitate
FOTO/VIDEO. O șoferiță a lovit ambulanța, aflată în misiune. Cum s-a produs întregul incident
Actualitate
Opt whisky-uri, zero permis și 160 km/h! De la petrecere direct în șanț, în județul Satu Mare
Actualitate
Primarul Ardudului, reacție după ce ANI îl vrea demis din funcție: „Sentința îmi este favorabilă!”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19, la Moftinu Mic. Ambulanță aflată aparent în misiune, lovită de un autoturism
Actualitate
Pensii mai mici în Satu Mare decât în multe județe din țară. Cât încasează, în medie, pensionarii sătmăreni
Actualitate
CAZ ȘOCANT în Satu Mare. Minoră obligată să întrețină relații cu 20 de bărbați într-o noapte, acuză bunica
Actualitate
Curier din Satu Mare, cercetat după ce și-ar fi însușit banii din rambursuri. Patronul a scos aproape 7.000 de lei din buzunar pentru a nu-i fi blocată firma
Actualitate
Lovitură la Ardud! Primarul Ovidiu Duma și-ar pierde mandatul, după efectul Legii Fritz
Actualitate