Meniu

Caută pe PresaSM

0

Braconier de o cruzime rară, în județul Satu Mare! Cum prindea animalele sălbatice. Avea și armă letală, ilegal

Potrivit informațiilor PresaSM, un tânăr fără antecedente penale, din Moftin, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și pentr...

Braconier de o cruzime rară, în județul Satu Mare! Cum prindea animalele sălbatice. Avea și armă letală, ilegal

Potrivit informațiilor PresaSM, un tânăr fără antecedente penale, din Moftin, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj în formă continuată, Urmărirea penală a fost începută după ce organele de anchetă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul ar deține fără drept o armă de vânătoare letală, folosită în mod frecvent în activități de braconaj desfășurate pe fondul cinegetic din zona satului Domănești, din județul Satu Mare.

Ancheta a arătat că deplasările pentru aceste activități erau realizate inclusiv cu un autoturism de teren asamblat din componente provenite din comiterea unor fapte prevăzute de legea penală. Potrivit probelor administrate, inculpatul nu deținea permis de port și folosire a armelor și nici nu era deținător legal al unei arme de vânătoare. În acest context, procurorii au dispus mai multe măsuri de supraveghere tehnică, fiind interceptate convorbiri telefonice purtate de inculpat, în care acesta discuta despre muniție, despre tipul armei, despre diferite ieșiri la vânătoare și despre animale capturate ori împușcate.

Anchetatorii au reținut că acesta ar fi organizat deplasări pe fondul cinegetic inclusiv pe timp de noapte, ar fi utilizat mijloace de iluminare artificială, autovehicule și câini de rasă ogar pentru urmărirea și capturarea animalelor sălbatice. Acesta ar fi deținut ilegal, la domiciliu și în autoturism, zeci de cartușe de calibru 5,6 mm, dar și o armă letală de vânătoare, tip carabină cu lunetă, armă pe care ar fi folosit-o în diferite activități de braconaj.

În alte episoade, acesta ar fi folosit câini de tip ogar pentru a captura un iepure sălbatic, ar fi ucis ori capturat animale precum vulpi, fazani, iepuri și chiar un căprior, iar într-un alt caz ar fi împușcat o vulpe după ce a tras două focuri de armă. Judecătorii au arătat că în unele dintre înregistrările video descoperite la percheziția informatică se poate observa cum inculpatul ar fi manifestat cruzime față de animalele capturate, acestea fiind surprinse în stare de agonie. 

În ceea ce privește pedeapsa, procurorul și inculpatul au convenit aplicarea unei pedepse de 10 luni de închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și a unei pedepse de 1 an și 4 luni de închisoare pentru infracțiunea de braconaj în formă continuată. În urma aplicării regulilor privind concursul de infracțiuni, a rezultat o pedeapsă finală de 1 an, 7 luni și 10 zile de închisoare. Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea soluției, judecătorii au arătat că pedepsele negociate sunt legale și proporționale cu gravitatea concretă a faptelor, având în vedere atât deținerea nelegală a unei arme letale și utilizarea ei pentru activități de braconaj, cât și caracterul repetat al faptelor și cruzimea manifestată față de animalele capturate. În același timp, instanța a ținut cont și de faptul că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale, a colaborat cu organele judiciare, a recunoscut comiterea faptelor și a achitat prejudiciul cauzat.

------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

Citește și

Tânăr bătut și tâlhărit de doi recidiviști pe strada Uzinei din Satu Mare
Actualitate

Tânăr bătut și tâlhărit de doi recidiviști pe strada Uzinei din Satu Mare

acum 1 oră
Mii de maghiari din Satu Mare votează la alegerile de duminică, din Ungaria. De ce mulți nu vor vota
Actualitate

Mii de maghiari din Satu Mare votează la alegerile de duminică, din Ungaria. De ce mulți nu vor vota

acum 14 ore
Accident în municipiul Satu Mare: biciclistă (76 ani) rănită, șoferul (67) a fugit
Actualitate

Accident în municipiul Satu Mare: biciclistă (76 ani) rănită, șoferul (67) a fugit

acum 16 ore
FOTO/VIDEO. Când ești prea sărac, cu afecțiune gravă și riști să mori în fața Spitalului Județean
Actualitate

FOTO/VIDEO. Când ești prea sărac, cu afecțiune gravă și riști să mori în fața Spitalului Județean

acum 17 ore
FOTO/VIDEO. Utilaj răsturnat în sensul giratoriu, la coborârea de pe podul Transilvania. Trafic îngreunat
Actualitate

FOTO/VIDEO. Utilaj răsturnat în sensul giratoriu, la coborârea de pe podul Transilvania. Trafic îngreunat

acum 19 ore
Sătmăreancă dată dispărută. Familia și polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate

Sătmăreancă dată dispărută. Familia și polițiștii vă cer ajutorul

acum 19 ore
O sătmăreancă a găsit un card cu PIN-ul pe el. Ce credeți că a făcut mai departe?!
Actualitate

O sătmăreancă a găsit un card cu PIN-ul pe el. Ce credeți că a făcut mai departe?!

acum 20 ore
Se întâmplă în județul vecin. Un mire a înscenat furtul darului de nuntă. Mireasa a chemat Poliția
Actualitate

Se întâmplă în județul vecin. Un mire a înscenat furtul darului de nuntă. Mireasa a chemat Poliția

acum 22 ore
Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb
Actualitate

Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb

acum 22 ore
Polițistul care lua șpagă pe bandă rulantă și ducea șoferi străini la bancomat, ca să-i „ajute” să-l mituiască
Actualitate

Polițistul care lua șpagă pe bandă rulantă și ducea șoferi străini la bancomat, ca să-i „ajute” să-l mituiască

acum 23 ore
LISTĂ. Au SCĂZUT prețurile carburanților în Satu Mare: diferențe de peste 2 lei între sortimentele premium și cele standard
Actualitate

LISTĂ. Au SCĂZUT prețurile carburanților în Satu Mare: diferențe de peste 2 lei între sortimentele premium și cele standard

10 aprilie 2026
Sabrina (15 ani) a dispărut fără urmă în județul Satu Mare. Ați văzut-o?!
Actualitate

Sabrina (15 ani) a dispărut fără urmă în județul Satu Mare. Ați văzut-o?!

10 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite