Meniu

Caută pe PresaSM

0

Ce se întâmplă cu RMN-ul de la Spitalul Județean. Anunțul făcut de președintele CJ

Președintele Consiliului Județean , Pataki Csaba, a anunțat că RMN-ul achiziționat de Spitalul Județean este pregătit din punct de vedere tehnic, dar nu are încă personal. În schimb sunt în derulare c...

Ce se întâmplă cu RMN-ul de la Spitalul Județean. Anunțul făcut de președintele CJ

Președintele Consiliului Județean , Pataki Csaba, a anunțat că RMN-ul achiziționat de Spitalul Județean este pregătit din punct de vedere tehnic, dar nu are încă personal. În schimb sunt în derulare cursuri pentru pregătirea cadrelor medicale. RMN-ul de la Spitalul Județean nu este încă operațional, chiar dacă este pregătit din punct de vedere tehnic. Problema este una de personal, spune președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba. Acesta a precizat că sunt derulare programele de specializare a cadrelor medicale, iar imediat ce ele se vor finaliza, aparatul va fi pus în funcțiune. Nu este prima problemă cu care se confurntă autoritățile județene, dar și conducerea Spitalului Județean, atunci când vine vorba despre aparatul RMN. Și în luna septembrie șeful CJ anunța că aparatul este pregătit din punct de vedere tehnic, dar birocrația bloca punerea în funcțiune. ”Avem aparatul de rezonanță magnetică pregătit tehnic. Mai durează procedura administrativă și aprobarea entității care să gestioneze, respectiv personalul și avizul de la Ministerul Sănătății pentru a avea această activitate pusă în legalitate. Până atunci nu se poate da drumul”, a spus atunci Pataki Csaba. Aparatul a fost achiziționat prin Ministerul Sănătății, la începutul anului trecut. În luna mai, echipamentul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), modelul “Signa Explorer 1,5T” a și ajuns în posesia Spitalului Județean Satu Mare. Satu Mare nu este singurul județ din țară care a întâmpinat dificultăți în punerea în funcțiune a noilor aparate medicale performante. Și alte unități administrative s-au confruntat cu probleme birocratice, dar și probleme de personal.

Citește și

Pompier din județul Satu Mare, audiat de procurori într-un dosar privind pornografia infantilă
Actualitate

Pompier din județul Satu Mare, audiat de procurori într-un dosar privind pornografia infantilă

acum 5 ore
Culmea traficului de droguri în județul Satu Mare. ”Vamba” a continuat să vândă și după ce a fost prins
Actualitate

Culmea traficului de droguri în județul Satu Mare. ”Vamba” a continuat să vândă și după ce a fost prins

acum 8 ore
VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate

VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital

acum 9 ore
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate

EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023

acum 10 ore
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate

PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei

acum 10 ore
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate

Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri

acum 11 ore
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate

Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare

acum 13 ore
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate

VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații

acum 13 ore
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate

A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare

acum 14 ore
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate

Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală

acum 14 ore
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate

Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...

acum 15 ore
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate

Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo

acum 16 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite