CONDAMNARE. Facsiki Paul, autorul crimei din Micro 14, circa șapte ani de închisoare
Autorul crimei din Micro 14 a fost condamnat definitiv. Acesta a primit șase ani și opt luni de închisoare. Potrivit legii recursului compensatoriu, autorul nu va executa întreaga pedeapsă. Reporterii...
Autorul crimei din Micro 14 a fost condamnat definitiv. Acesta a primit șase ani și opt luni de închisoare. Potrivit legii recursului compensatoriu, autorul nu va executa întreaga pedeapsă.
Reporterii PresaSM au aflat că Fancsiki Paul a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare după ce l-a omorât cu un cuțit pe Adrian Ardelean, în luna august a anului 2016. Sentința este definitivă.
Reporterii PresaSM au discutat cu o serie de avocați, care au precizat că Fancsiki Paul va executa circa doi ani și șase luni din pedeapsă, ca urmare a Legii 169/2017 a recursului compensator.
”(...) Admite apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 29 din 23.03.2018 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, pe care o desfiinţează în parte (...) Majorează pedeapsa închisorii aplicate inculpatului Fancsiki Paul de la 5 ani închisoare până la 6 ani şi 8 luni închisoare (...)”, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel Oradea.
Reamintim că Adrian Ardelean, în vârstă de 31 de ani, a fost înjunghiat pe strada Tisa, din Cartierul Micro 14. Victima a fost atacată cu un cuțit, înjunghiată în abdomen și lăsată să zacă pe asfalt.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au dispus trimiterea în judecată a inculpatului FANCSIKI PAUL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prev. de art. 188 al.1 C. pen.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Fancsiki Paul la data de 26 august 2016 l-a înjunghiat cu un briceag în partea stângă a toracelui pe Ardelean Adrian Lucian cauzându-i decesul.
Pe de altă parte, Fancsiki susține că ar fi fost autoapărare, în condițiile în care victima l-ar fi agresat în mai multe rânduri. În acest sens depunând la Poliția Satu Mare mai multe plângeri.
Citește și
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare. Blockbuster Night: Odiseea
Actualitate
Țeapă cu promisiuni de transport internațional. Printre victime se află și persoane din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Sătmăreni prinși în timp ce aruncă ilegal gunoaie. Semnalul de alarmă tras de Primărie
Actualitate
Furt incredibil în municipiul Satu Mare: i-a smuls lanțul de aur în timp ce îl îmbrățișa și săruta
Actualitate
Sătmăreancă dată dispărută. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
Zile caniculare la Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben. Ce temperaturi sunt așteptate și când expiră avertizarea meteo
Actualitate
Două palme în centrul localității l-au costat pe un sătmărean 4.000 de lei. Judecătorii au refuzat să îl lase fără condamnare penală
Actualitate
A urcat beat pe ATV cu un copil de 7 ani. S-a răsturnat într-o curbă, în județul Satu Mare
Actualitate
Sătmăreanul care a lovit trei mașini și a fugit, prins de polițiști. După verificări s-a ales și cu dosar penal
Actualitate