În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
De asemenea, autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării, iar față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă. Contrabandiștii se toarnă între ei în Satu Mare. ”Concurența”, prinsă de polițiști după o urmărire ca-n filme
În urma unui control în trafic, polițiștii au descoperit 247.200 de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Polițiștii sătmăreni au dat publicității primele concluzii ale anchetei, după ce Pr...
În urma unui control în trafic, polițiștii au descoperit 247.200 de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă. Polițiștii sătmăreni au dat publicității primele concluzii ale anchetei, după ce PresaSM a prezentat aseară unele date legate de acest caz.
Ieri, 11.03.a.c., în jurul orei 20.00 polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Satu Mare, în urma activităților informativ operative, au oprit pe strada Gorunului un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Gelu.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au decoperit mai multe baxuri de țigări susceptibile a proveni din contrabandă. În total, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 12.360 de pachete de țigări de diferite mărci ce nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de proveniență din Ucraina și Duty-free.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
De asemenea, autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării, iar față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
De asemenea, autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării, iar față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Satu Mare cu propunere de arestare preventivă. Citește și
Actualitate
VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate
Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă
Actualitate