”În data de 10.04, la Unitatea de Primire Urgențe a ajuns, cu ambulanța, un copil în vârstă de 4 ani cu un traumatism cranio facial. Potrivit afirmațiilor aparținătorilor, traumatismul a fost provocat de lovitura cu copita a unui cal. Pacientul a suferit o fractură la nivelul oaselor feței și a fost internat în cadrul secției de Chirurgie Infantilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian.
COPIL- de 4 ani - MUTILAT de un cal. Chiar sub ochii părinților
Un copil a fost lovit de un cal chiar sub ochii părinților. Se pare că minorul ar fi mers în spatele calului cu intenția de a se juca, iar calul l-a lovit cu copita. Impactul a fost atât de dur încât ...
Un copil a fost lovit de un cal chiar sub ochii părinților. Se pare că minorul ar fi mers în spatele calului cu intenția de a se juca, iar calul l-a lovit cu copita. Impactul a fost atât de dur încât copilul a suferit un puternic traumatism cranio-facial.
Citește și
Actualitate
VIDEO. PNL Satu Mare și-ar finanța propriul site de știri din bani publici. Lista primarilor liberali care au ”decartat”
Actualitate
Accident, astăzi, în județul Satu Mare. Un șofer din Suceava a intrat cu mașina într-un stâlp
Actualitate
Polițiștii își caută colegi. Au început recrutările la IPJ Satu Mare
Actualitate
Pericol de inundații la Satu Mare. Avertizarea transmisă de hidrologi
Actualitate
FOTO. Un elicopter Black Hawk a survolat județul Satu Mare. Apariția a stârnit curiozitatea localnicilor
Actualitate
ANALIZĂ | Top 10 licee din Satu Mare după media la Bacalaureat. Unde promovează cei mai mulți elevi cu note mari
Actualitate
Vijelii și ploi torențiale așteptate astăzi la Satu Mare. Când expiră Codul galben
Actualitate
Proces cu acuzații foarte grave în Satu Mare. Familia a invocat amenințări cu moartea, dar a pierdut în instanță
Actualitate
FOTO/VIDEO. Acțiune în forță la Satu Mare. Suspecți prinși în flagrant cu substanțe suspecte de droguri
Actualitate