Corectare DUBIOASĂ a lucrărilor de la Bacalaureat. EVALUAREA a JUMĂTATE dintre lucrări, sub semnul întrebării în Satu Mare
Corectarea lucrărilor la examenul de Bacalaureat din acest an a ridicat semne foarte mari de întrebare. Lucrările au fost corectate atât în județul Bihor - în primă fază - cât și în județul Maramureș....
Corectarea lucrărilor la examenul de Bacalaureat din acest an a ridicat semne foarte mari de întrebare.
Lucrările au fost corectate atât în județul Bihor - în primă fază - cât și în județul Maramureș. Interesant este faptul că s-au evidențiat diferențe de note destul de însemnate la matematică, informatică, fizică și chimie, acolo unde criteriul SUBIECTIV al evaluatorului nu prea avea voie să intervină!
Concret, în județul au fost depuse 604 contestații. Pentru jumătate, adică 344 de lucrări s-a păstrat nota inițială. În schimb, și aici intervine marele semn de întrebare, pentru 218 lucrări s-a acordat notă mai mare, iar pentru 42 lucrări nota după contestații este mai mică. În concluzie, pentru circa jumătate dintre lucrări a fost MODIFICATĂ nota.
Pe cale de consecință, se poate presupune că aproape jumătate din lucrările de la Bacalaureat au fost evaluate cel puțin într-un mod dubios.
Chiar și inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Călin Durla, situația nu i se pare deloc NORMALĂ.
”Nu este normal ce s-a întâmplat. Și eu am semne de întrebare. Dacă la disciplinile umane se poate înțelege diferența, la disciplinele reale precum matematica, fizica, chimia sau informatica nu înțeleg cum pot să fie astfel de diferențe. Prima corectare s-a făcut în județul Bihor, iar a doua în județul Maramureș”, a declarat Călin Durla.
Citește și
Actualitate
Accident, astăzi, în județul Satu Mare. Un șofer din Suceava a intrat cu mașina într-un stâlp
Actualitate
Polițiștii își caută colegi. Au început recrutările la IPJ Satu Mare
Actualitate
Pericol de inundații la Satu Mare. Avertizarea transmisă de hidrologi
Actualitate
FOTO. Un elicopter Black Hawk a survolat județul Satu Mare. Apariția a stârnit curiozitatea localnicilor
Actualitate
ANALIZĂ | Top 10 licee din Satu Mare după media la Bacalaureat. Unde promovează cei mai mulți elevi cu note mari
Actualitate
Vijelii și ploi torențiale așteptate astăzi la Satu Mare. Când expiră Codul galben
Actualitate
Proces cu acuzații foarte grave în Satu Mare. Familia a invocat amenințări cu moartea, dar a pierdut în instanță
Actualitate
FOTO/VIDEO. Acțiune în forță la Satu Mare. Suspecți prinși în flagrant cu substanțe suspecte de droguri
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. LISTA localităților aflate sub avertizare
Actualitate