La data de 07.04.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals în declaratii şi zădărnicirea combaterii bolilor, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală.
Astfel, în data de 06.04.2020, organele de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Tăşnad s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numita C.A.M., la data de 05.04.2020, ora 6,00, a intrat în România pe jos, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, declarând iniţial în scris, la vamă, că vine din Ungaria, iar când a ajuns cu convoiul însoţit, la data de 06.04.2020, la Centrul de carantină din localitatea Tăşnad, jud. Satu Mare, a declarat că a venit din zona roşie - AUSTRIA, localitatea Amstteten, unde s-a aflat mai multe zile pentru a îngriji bâtrâni la domiciliu.
Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Poliţiei oraşului Tăşnad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.
”Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”, susțin procurorii careieni.
SURSA: Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei
Cum se minte la intrarea în țară! Sătmăreancă urmărită penal, dusă în carantină!
La data de 07.04.2020, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals în declaratii şi zădărnicirea combaterii bo...
Citește și
Actualitate
FOTO. Abandonată de meșter, o femeie (65 ani) a intrat să sape o fântână, în Odoreu. A rămas blocată
Actualitate
Camion plin cu lemne, în flăcări, în județul Satu Mare. Intervin pompierii cu două autospeciale
Actualitate
Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice
Actualitate
FOTO. Campania verii la BSG Amanet & Exchange: 10 clienți vor pleca acasă cu câte 1.000 EURO CASH!
Actualitate
Topul celor mai râvnite licee din Satu Mare. Care sunt specializările cu cele mai mari medii de intrare
Actualitate
Lecție de omenie la Spitalul Județean Satu Mare. O mamă povestește cum i-a fost salvată speranța
Actualitate
Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo
Actualitate
Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă
Actualitate
OPINIE. Rușine, Garda de Mediu și APM! PresaSM a aflat ceea ce instituțiile statului nu au fost în stare să descopere. Dacă asta înseamnă protecția mediului, atunci să plece acasă!
Actualitate