DECIZIE. Următoarea cursă aeriană de la Satu Mare va fi spre Germania
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că următoarea cursă aeriană de pe Aeroportul Internațional Satu Mare va fi spre Germania. Încă nu a fost anunțat orașul, dar Patak...
Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că următoarea cursă aeriană de pe Aeroportul Internațional Satu Mare va fi spre Germania. Încă nu a fost anunțat orașul, dar Pataki Csaba a lăsat să se înțeleagă că principalele motive ale acestei decizii sunt de natură economică.
”Eu cred că dacă fiecare își pune în valoare capacitatea de lobby ar trebui să avem și curse spre Germania. Ceea ce ar fi o măsură cu un impact economic deosebit pentru noi”, a spus Pataki Csaba.
De altfel, în urmă cu două luni, mai exact în decembrie 2016, Excelența Sa Hans Werner Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania la București, a făcut o vizită în județul Satu Mare, ocazie cu care s-a discutat despre importanța unei curse de pe Aeroportul Internațional Satu Mare spre Germania.
La acea dată, ambasadorul a promis că va face tot posibilul să medieze subiectul înfiinţării unei linii aeriene care să lege Satu Mare de Germania, solicitând totodată autorităților sătmărene informații actualizate privind posibilele destinații şi numărul de călători.
Dincolo de această destinației spre Germania, este foarte posibil ca un operator privat low-cost să introducă o altă cursă, după Luton (Marea Britanie), spre una dintre următoarele destinații: Bergamo (Italia), Paris (Franța), Barcelona (Spania). Aceste orașe au fost alese în urma unui studiu făcut de cei de la Aeroportul Satu Mare.
Citește și
Actualitate
Primarul Kereskényi, despre școala de ieri și de azi: „Dacă luai o palmă la școală și spuneai acasă, o luai și pe a doua”
Actualitate
VIDEO. Risc uriaș pe Podul Transilvania. Copii cu trotinetele pe carosabil, într-o zonă unde se circulă cu viteză
Actualitate
ÎN SFÂRȘIT! Sătmăreni prinși și amendați după ce au provocat incendii de vegetație
Actualitate
Tranzacție sau judecată: povestea unei înțelegeri care a scutit doi oameni de ani de procese, stres, incertitudine și bani cheltuiți
Actualitate
Polițiștii i-au bătut la ușă. Sătmăreanul își va petrece următorul an după gratii
Actualitate
De la benzinărie direct în stâlp! Cum s-a terminat cursa nocturnă a doi prieteni din Ardud
Actualitate
ȘOCANT în Dorolț! Și-ar fi atacat mama cu un cric. Victima a fugit în parc ca să scape de propriul fiu!
Actualitate
El 17, ea 13. S-au cunoscut la cules de căpșuni și au un copil. Judecat pentru viol asupra unui minor
Actualitate
FOTO/VIDEO. O șoferiță a lovit ambulanța, aflată în misiune. Cum s-a produs întregul incident
Actualitate