”Dor de Eminescu”, eveniment organizat de Ziua Culturii Naționale la Carei
La sediul Asociației de Pensionari „Castelanii Seniori 2015” a avut loc astăzi, 12.01.2017, de la ora 11.00, evenimentul cultural-artistic „Dor de Eminescu”, dedicat Zilei Culturii Naționale. Manifest...
La sediul Asociației de Pensionari „Castelanii Seniori 2015” a avut loc astăzi, 12.01.2017, de la ora 11.00, evenimentul cultural-artistic „Dor de Eminescu”, dedicat Zilei Culturii Naționale. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Biblioteca Municipală Carei.
Au participat elevii clasei a II-a A și a IV-a A însoțiți de învățătoarele Elena Sfîra și Elena Lascovici, invitați din partea Asociației de Pensionari au fost Gatner Vasile, președintele asociației, Leitan Maria, secretar, și, alți membrii ai Asociației.
Evenimentul a fost deschis de Maria Leitan care a rostit un emoționant discurs: „Dragi elevi, voi sunteți musafirii noștri. A îmbătrâni este un privilegiu dat de divinitate pentru că, vedeți, nu toți ajung la vârste înaintate. Dar noi, care vă putem fi bunici sau rudenii, v-am netezit drumul în viață, de aceea trebuie să ne asigurați întreaga voastră prețuire. Noi suntem sprijinul vostru solid și nu cerem mult, nu cerem decât să ne prețuiți.”
A urmat apoi o prezentare a biografiei poetului Mihai Eminescu realizată de Corina Nuna, bibliotecar-șef secție la Biblioteca Municipală Carei. Despre lirica poetului a spus câteva cuvinte Irina Mastan educatoare și membră a asociației.
Chiar dacă sunt mici ca vârstă, elevii s-au dovedit cunoscători ai poeziei eminesciene pusă în acorduri muzicale și au cântat „O rămâi”, "La steaua” și "Pe lângă plopii fără soț”.
Evenimentul s-a constituit un arc peste timp în care două generații au cântat și au recitat din creația poetică a celui care este considerat poetul nostru național, Mihai Eminescu.
Citește și
Life
Un nou val de aer african va cuprinde țara. Prognoza meteo pentru Satu Mare. Ce maxime sunt prognozate la noi în județ
Life
La ce ore va putea fi observată eclipsa de soare la Satu Mare. Care va fi gradul de acoperire
Life
Vrei să te bucuri de liniște în curte după-amiaza? Iată ce detalii mici pot schimba amenajarea exterioară a terasei
Life
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad temperaturile
Life
Cum să te miști în voie și să asculți muzică lejer, fără să-ți tot ajustezi căștile
Life
Profit pe seama neatenției șoferilor. Un site din Ungaria vinde roviniete cu prețuri umflate, avertizează CNAIR
Life
VIDEO. Soluție inedită împotriva arșiței. Ce metodă de răcorire a locuitorilor s-a găsit într-un oraș din țară
Life
Madrid după apus: cum să transformi un concediu obișnuit într-o experiență trăită ca un localnic
Life
Vara, magneziul dispare mai repede decât crezi. Iată ce se întâmplă cu adevărat
Life