În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei de 47, respectiv 72 de ani, prima din localitatea Tur iar cea de a doua din localitatea Cămărzana, care se aflau în calitate de pasagere în cel de al doilea autovehicul menționat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Două femei rănite, în urma impactului frontal dintre o ambulanță și o dubă
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 16 martie a.c., despre producerea unui eveniment rutier între localitățile Botiz și Satu Mare. În urma...
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați la data de 16 martie a.c., despre producerea unui eveniment rutier între localitățile Botiz și Satu Mare.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii au constatat că un șofer, de 34 de ani, din localitatea Tătărești, pe fondul unei depășiri neregulamentare a intrat în coliziune cu o autospecială aparținând Serviciului de Ambulanță Satu Mare, condusă de un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Călinești Oaș.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei de 47, respectiv 72 de ani, prima din localitatea Tur iar cea de a doua din localitatea Cămărzana, care se aflau în calitate de pasagere în cel de al doilea autovehicul menționat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei de 47, respectiv 72 de ani, prima din localitatea Tur iar cea de a doua din localitatea Cămărzana, care se aflau în calitate de pasagere în cel de al doilea autovehicul menționat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Citește și
Actualitate
Tată și fiu, condamnați împreună după un scandal violent într-un bar din Odoreu
Actualitate
EXCLUSIV | Captură COLOSALĂ de droguri în Satu Mare. 80 de kg de cannabis, ascunse într-un plafon modificat al unei autoutilitare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN 19A, în Ardud. O femeie pe ATV a ajuns la spital după ce a intrat în coliziune cu un motociclist
Actualitate
ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de grindină si vijelie în județul Satu Mare
Actualitate
Facebook a picat pentru unii utilizatori din România: ”Cont indisponibil temporar”. Probleme și în alte țări
Actualitate
Și-a cumpărat, practic, libertatea în fața judecătorilor. L-a costat exact 2.500 de lei. Victima a plătit cheltuielile de judecată
Actualitate
Cod galben de furtuni pentru județul Satu Mare. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Actualitate
Averse și temperaturi în scădere la Satu Mare. Cum va fi vremea săptămână următoare
Actualitate
Ordin de protecție dispus de judecătorii sătmăreni după o avalanșă de amenințări online. Răzbunarea unui fiu pe amanta tatălui infidel
Actualitate